Oficialii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală pentru aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe recuperarea economică și dezvoltarea cooperării domeniul energetic, dar și dezvoltarea proiectelor de infrastructură.
Începând cu ora 12:15, prim-miniștrii Dorin Recean și Nicolae Ciucă vor susține declarații de presă, care vor fi transmise în direct pe pagina Guvernului.
Programul va mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală, Principele Radu, precum și discuții cu membrii Camerei de comerț și industrie româno-germane.
În cadrul vizitei la București, premierul va fi însoțit de vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
Totodată, delegația țării noastre va participa la evenimentul festiv al ambasadei Republicii Moldova la București, organizat cu ocazia Zilei Mărțișorului.
