Cele 236 de milioane de dolari din partea FMI vor ajunge în următoarele zile. Procedura de transfer a fost deja inițiată

23 august 2021, 19:41 Economie 123
Natalia Gavrilița și Rodgers Chawani, Reprezentant Rezident al FMI în Republica Moldova.  Sursa: gov.md

Republica Moldova va beneficia de 165,3 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a circa 236 de milioane de dolari, din partea Fondului Monetar Internațional. Purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Natalia Gavrilița, Anastasia Tăburceanu, a precizat pentru Replica Media că procedura de transfer a mijloacelor financiare a fost deja inițiată, iar banii urmează să ajungă în următoarele zile.

Decizia a fost discutată în cadrul unei ședințe a prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Rodgers Chawani, Reprezentant Rezident al FMI în Republica Moldova.

Alocarea DST oferă active lichide țărilor membre, fără obligații de rambursare sau anulare. Statele nu trebuie să îndeplinească nici o condiționalitate pentru a primi cota lor din alocarea DST, respectiv, fiecare țară membră poate utiliza alocarea DST conform necesităților interne.

Cei doi oficiali au discutat despre proiectele noii guvernări de la Chișinău, dar și despre reluarea dialogului pentru memorandumul de politici între FMI și Republica Moldova. În acest context, prim-ministru a invitat misiunea FMI la Chișinău la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Republica Moldova va utiliza resursele alocate de FMI pentru a suplini veniturile la buget și pentru a oferi suport substanțial sectoarelor economice, cu un accent pe întreprinderile mici și mijlocii.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie, președinta țării Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova va obține o finanțare specială de 236 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional (FMI), până la sfârșitul lunii august 2021. Kristalina Georgieva, șefa FMI, a dat asigurări că FMI este disponibil să colaboreze în continuare cu Republica Moldova, iar finanțarea va fi debursată după aprobarea Consiliul de administrare al FMI

Acest Program a fost convenit cu Misiunea FMI de către Guvernul lui Ion Chicu în vara anului 2020. Dar atunci Parlamentul nu a fost de acord să îndeplinească condiția prealabilă a FMI – să aprobe vicepreședinții Băncii Naționale a Moldovei și să adopte modificări la Codul Vamal. Din acest motiv, Programul nu a fost aprobat.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media