Ucraina va trimite 8.500 de militari și polițiști suplimentari la frontiera cu Belarus, în contextul crizei migranților

11 noiembrie 2021, 15:55 Ucraina 66
Frontieră .  Sursa: www.thestar.com.my

Ucraina va desfăşura 8.500 de militari şi poliţişti suplimentari, precum şi 15 elicoptere, pentru a păzi frontiera cu Belarus şi a preveni posibile tentative ale migranţilor de a trece ilegal graniţa, a anunţat astăzi, 11 noiembrie, ministrul ucrainean de Interne Denis Monastirski, scrie REUTERS.

Ministrul de Interne a precizat că acest contingent va fi format din 3.000 de grăniceri, 3.500 de rezervişti ai Gărzii Naţionale şi 2.000 de poliţişti.

„Aviaţia Ministerului de Interne va fi de asemenea la datorie, în special 15 elicoptere care vor asigura mobilitatea şi, dacă va fi necesar, vor transfera forţele noastre la frontieră”, a spus el.

Ucraina a anunțat că va dubla numărul forţelor de securitate la graniţa cu Belarus pentru a opri orice tentativă a migranţilor de a intra ilegal pe teritoriul ţării, scrie REUTERS.

Două grupuri mari de migranţi ar fi reuşit să treacă graniţa dintre Belarus şi Polonia. Este vorba despre câteva zeci de oameni care au reușit să distrugă gardurile din apropierea satelor Krynki și Bialowieza și să treacă granița, transmite DPA, cu referire la postul de radio local din Bialystok.

Marţi, 9 noiembrie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a cerut Poloniei să permită migranţilor să intre în țară, asigurând într-un interviu că aceştia urmăresc în principal să se stabilească în Germania şi nu în Polonia.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene citat marţi de Reuters, circa 2.000 de migranţi sunt adunaţi la graniţa dintre Belarus şi Polonia şi încearcă să pătrundă în Uniunea Europeană.

Lukașenko, supranumit „ultimul dictator al Europei”, a negat că ar fi transportat în mod deliberat migranți din națiuni aflate în criză precum Siria, Afganistan, Libia și Irak, pe care i-a mutat către granița UE.

Executivul comunitar a anunţat că pregăteşte şi sancţiuni împotriva companiilor aeriene care participă la transportul migranţilor din Orientul Mijlociu către capitala Belarusului, având în vedere în special compania aeriană de stat Belavia.

Autorităţile poloneze, care estimează la 3.000-4.000 numărul migranţilor de la graniţă, au mobilizat mii de militari şi se pregătesc pentru noi confruntări între forţele de ordine şi migranţi.

Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Belarusului ca urmare a crizei migranților de la granița cu Polonia, au declarat surse diplomatice pentru REUTERS. Măsurile ar urma să vizeze 30 de oficiali și entități din Belarus, printre care se numără ministrul de externe, Vladimir Makei, și compania aeriană națională Belavia.

Agenția ONU pentru Refugiați (Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi, UNHCR) și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la sute de migranți care au tăbărât lângă granița Belarus cu Polonia și a cerut încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice.

Amintim că luni, 8 noiembrie, o coloană de peste o mie de refugiați, majoritatea dintre ei proveniţi din Orientul Mijlociu, a ajuns luni la granița dintre Belarus și Polonia, și a încercat să intre în țara învecinată a Belarusului prin punctul de trecere a frontierei Bruzgi (regiunea Grodno). Mai multe imagini video și foto care au invadat rețelele de socializare arătau cum sute de oameni, printre care femei și copii, se deplasează de-a lungul graniței, în timp ce autoritățile poloneze acuzau Minskul că încearcă să declanşeze o confruntare majoră.

De menționat că în luna iulie anul curent, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko ameninţa că va permite maselor de refugiaţi provenind din ţări precum Afganistan, Siria şi Irak de migranţi să intre în Europa şi în Germania, ca răspuns la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană după alegerile prezidenţiale contestate din august trecut, represaliile violente în masă care au urmat şi pentru încarcerarea oponenţilor regimului.

„Nu vom opri pe nimeni!”, a exclamat Lukaşenko într-o reuniune marţi a guvernului său consacrată măsurilor de contracarare a sancţiunilor europene. Oamenii au plecat din zone de război spre „Europa, unde este cald şi confortabil”, iar Germania are nevoie de muncitori, spunea el.

Potrivit agenției de presă TASS, de la începutul anului 2021, peste 30 de mii de migranți au încercat să treacă granița polono-belarusă. Polonia a introdus stare de urgență în regiunile care se învecinează cu Belarus și crește sistematic numărul de trupe implicate în protecția frontierei.

În plus, la inițiativa Varșoviei, la granița dintre țări a apărut un gard de sârmă ghimpată, cu o înălțime de aproximativ 5 metri, dotat cu senzori de mișcare și alte echipamente.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media