Președintele FSEȘ, Ghenadie Donos, confirmă demisia lui Oleg Budza de la șefia CNSM. Se pregătește o ședință a Consiliului General la care ar putea fi aleasă conducerea interimară

8 noiembrie 2021, 21:01 Societate 1392
Ghenadie Donos.  Sursa: Ghenadie Donos/Facebook

Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) a confirmat că președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-a depus demisia, încă de la 27 octombrie, însă cererea a fost înregistrată la cancelarie săptămâna trecută, la 5 noiembrie. Ghenadie Donos, într-o declarație oferită pentru Replica Media, a precizat că astăzi, 8 noiembrie, Oleg Budza urma să revină din concediu, însă așa și nu s-a prezentat.

„Domnul Budza și-a prezentat demisia la 27 octombrie, prin cerere scrisă, care a fost înregistrată la cancelaria CNSM pe 5 noiembrie. Luni, 8 noiembrie, domnul Budza urma să revină din concediu, dar nu a revenit.

Această demisie a fost, de fapt, impusă prin cererea noastră - reprezint Federația Sindicală a Educației și Științei”, a declarat pentru Replica Media Ghenadie Donos.

Președintele FSEȘ a mai adăugat că Biroul Executiv a cerut convocarea în regim de urgenţă, la 11 noiembrie, a Comitetului Confederal, la care se va cere convocarea ședinței în plen a Consiliului General al CNSM cu includerea în ordinea de zi a următoarelor subiecte:

- examinarea chestiunii privind evoluţia acţiunilor CNSM privind recuperarea mijloacelor financiare ale CNSM şi adoptarea unei hotărâri cu privire la iniţierea unor măsuri concrete în soluţionarea acesteia, inclusiv atragerea în judecată a subiecţilor implicaţi în această tranzacţie ilicită;

- revocarea președintelui CNSM Oleg Budza pentru săvârşirea unor fapte fără precedent în istoria mişcării sindicale din Republica Moldova, care au adus grave prejudicii materiale şi de imagine CNSM şi întregii mișcării sindicale, conform art.27 din Statutul CNSM;

- alegerea unui alt președinte al CNSM cu mandat până la Congresul ordinar al CNSM;

- elaborarea, aprobarea şi mediatizarea unei Declaraţii a Comitetului Confederal privind detașarea de la acțiunile unilaterale ale lui Oleg Budza, în calitate de președinte al CNSM.

„În cazul neacceptării cererii Biroului Executiv al FSEŞ de către Comitetul Confederal al CNSM, vor rămâne justificate bănuielile rezonabile ale membrilor de sindicat despre complicitatea indirectă, prin tăcere și inacțiune, a liderilor sindicali național ramurale la delapidarea mijloacelor financiare ale CNSM”, a punctat Donos.

Președintele FSEȘ a mai precizat că „interesul nostru este ca membrii noștri de sindicat să cunoască poziția separată a Federației sindicale a Educației și Științei, care din februarie luptă pentru ca cei care au prejudiciat imaginea sindicatului să fie taxați pentru încălcările admise și să se producă schimbări în conducerea CNSM”.

Oleg Budza a fost ales președinte al CNSM în noiembrie 2009. Anterior, acesta a ocupat funcția de vicepreşedinte al CNSM, dar a asigurat o perioadă şi interimatul funcţiei de preşedinte. Budza este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți lideri sindicali de la independență fiind implicat în mai multe investigații privind vânzarea proprietăților sindicale lui Ilan Șor, dar și alte scheme la care ar fi participat privind înstrăinarea patrimoniului sindical. Potrivit unor informații publicate în presa de investigație, imediat după obținerea independenței, sindicatele dețineau un patrimoniu de circa 200 de milioane de dolari, o bună parte din care a fost înstrăinat de-a lungul timpului, în special în perioada când Budza conducea sindicatele.

În perioada mandatului lui Budza, Ilan Șor și-a mutat sediul mai multor firme ce-i aparțin în clădirea sindicatelor de pe strada 31 August. Este locul unde omul de afaceri a depus autodenunțul pe numele lui Vlad Filat în prezența procurorilor anti-corupție.

Încă în 2011, Adevărul Moldova publica o investigație prin care arăta cum mai multe hoteluri printre care „Turist”, „Cosmos” sau „Flora” şi alt patrimoniu sindical au fost vândute fără licitaţii, contra a peste 120 de milioane de lei, sumele cerute fiind şi de zece ori mai mici decât valoarea de piaţă a obiectelor.

În același timp, activitatea lui Budza a fost subiectul unei anchete a Parlamentului care arăta legăturile foarte apropiate între Ilan Șor și Oleg Budza, inclusiv despre activitatea fiului liderului sindical în cadrul companiilor deținute de omul de afaceri condamnat în Republica Moldova.

Tot în perioada mandatului său au avut loc mai multe tranzacții suspecte și decizii dubioase prin care sindicatele practic au pierdut sanatoriile de la Sergheevka, Ucraina, dar și alte proprietăți din Ucraina.

Alina
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media