„În contextul analizării sesizării enunțate supra, informăm că, Procuratura Anticorupție la moment, examinează în cadrul unui proces penal, acțiunile pretinse a fi ilegale ale celor doi magistrați, prin prisma săvârșirii infracțiunii de îmbogățire ilicită”, precizează PA.
Procuratura Generală a anunțat ieri că va investiga circumstanțele expuse în nota informativă emisă de Serviciul de Informații și Securitate în privința magistraților Dorel Musteață și Nina Cernat. Totodată, PG menționează că, în rezultatul verificărilor efectuate s-a constatat că, nota informativă menționată supra nu a fost înregistrată în registrele informaționale și/sau materiale ale Procuraturii în perioada 28 ianuarie 2020 până în prezent.
Din documentele prezentate de fostul parlamentar, reiese că ambii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar fi persoane înstărite, cu mai multe locuințe, automobile, și terenuri agricole.
„După cum vedeți, domnul Stoianoglo a avut toată informația la dispoziția din ianuarie 2020, însă nu a pornit dosar penal. Atunci Dorel Musteață era loial regimului Dodon - Platon, iar mai apoi, probabil domnul Procuror General s-a gândit la târguri politici. Evident că aceeași informația a primit și doamna Sandu, și domnul Litvinenco și doamna Stamate. Însă dânșii au preferat să „reformeze” justiția cu Dorel Musteață și Nina Cernat”, a mai adăugat Slusari.
Solicitați de Replica Media, atât Dorel Musteață, cât și Nina Cernat, au declarat că o mare parte din informația prezentată nu corespunde realității și au dat de înțeles că documentele au apărut în spațiul public exact în momentul în care CSM a început să dea curs solicitărilor Procuraturii de inițiere a mai multor dosare penale pe numele persoanelor din sistemul justiției.
La 4 noiembrie 2021, președintele interimar al CSM Dorel Musteață și judecătorul Ghenadie Plămădeală au fost numiți de Parlament în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), până la atingerea plafonului de vârstă, de 65 de ani.
Proiectul dat a fost criticat dur de opoziție. Deputatul BCS, Vasile Bolea, a acuzat majoritatea că l-a accedat în funcție pe candidatul Musteață ca să-i „întoarcă datoria pentru serviciul prestat”, fâcând referire la mișcările din cadrul Procuraturii Generale în ultima perioadă.
