În urma inspectărilor realizate, inspectorii de mediu au întocmit 33 de procese verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 30 800 de lei. Totodată, au ridicat în calitate de corpuri delicte 13 plase, o undiță electrică, o barcă gonflabilă, un minciog și un acumulator.
Prejudiciile cauzate resurselor biologice acvatice, calculate de agenții constatatori ai IPM și înaintate pentru recuperare constituie suma de – 9 195,0 lei.
În perioada menționată au fost depistate în flagrant câteva grupuri infracționale, care efectuau pescuitul ilegal atât cu plasele cit și cu undița electrică.
Astfel, la miezul nopții, la data de 7 octombrie 2021, în extravilanul satului Coșnița, raionul Dubăsari, inspectorii DCRCP au imobilizat trei persoane care se deplasau pe Nistru cu o barcă gonflabilă și, utilizând un amplificator confecționat artizanal, un minciog și un acumulator, pescuiau ilegal prin electrocutare a organismelor acvatice.
În cadrul documentării s-a constatat că indivizii au pescuit prin această metodă o cantitate de 13,3 kg de pește dintre care un somn european, doi pești de specia șalău, un morun, un biban și trei carași argintii, cauzând prin acțiunile lor ilegale prejudicii estimate la suma totală de – 2 840,0 lei resurselor biologice acvatice .
Pe numele fiecăruia din aceste persoane au fost întocmite procese-verbale în baza art. 114 alin. (5) al Codului contravențional, fiind sancționate fiecare cu amenzi a câte - 90 unități convenționale, ceea ce constituie 4 500 de lei. Toate uneltele care au constituit obiectul faptei contravenționale, în calitate de corpuri delicte, au fost ridicate.
Un alt caz relevant a avut loc în extravilanul satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, unde inspectorii au reținut în flagrant doi locuitori ai acestui sat, care pescuiau ilegal pe Nistru prin metoda „în derivă”, cu trei plase. Aceștia au reușit să prindă șase pești din specia crap și doi din specia avat, cauzând mediului prejudicii în sumă de - 2 200,0 lei. Acești cetățeni la fel s-au ales cu amenzi a câte 600 de lei fiecare, aplicate în baza proceselor-verbale, cu ridicarea uneltelor interzise pentru pescuit.
Al treilea caz de braconaj piscicol care merită a fi scos în evidență a avut loc pe lacul de acumulare Dubăsari, unde pe timp de noapte, inspectorii au reținut în flagrant un locuitor al satului Cocieri, raionul Dubăsari, care a capturat în plasă 23 pești de diferite specii și care prin acțiunile ilegale a cauzat resurselor biologice acvatice prejudicii în sumă totală de – 3 215 lei.
În urma inspectării acvatoriului lacului de acumulare Dubăsari, în segmentul între barajul nodului hidraulic și satul Molovata, au fost ridicate șase plase instalate de către persoane neidentificate, din pânzele cărora s-au eliberat în mediul acvatic în stare vie o cantitate de circa 5 kilograme de pește de diferite specii.
Toate sculele ridicate, conform prevederilor Legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate și predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
