Vești bune pentru moldovenii din Grecia. Parlamentul elen a aprobat Acordul în domeniul securității sociale cu Moldova

3 septembrie 2022, 12:48 Diaspora 179
Grecia.  Sursa: therealgreek.com

Moldovenii care au lucrat sau lucrează în Grecia vor putea primi pensie din această țară când vor atinge vârsta de pensionare. Acest lucru va fi posibil după ce Acordul în domeniul securității sociale dintre Grecia și Republica Moldova va fi ratificat de președinția elenă. Parlamentul de la Atena a aprobat în lectură finală documentul.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul respectiv în luna noiembrie 2021. „Felicitări tuturor, dar în special potențialilor beneficiari ai Acordului în domeniul Securității Sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă - cetățenilor Republicii Moldova care lucrează legal în Grecia”, a menționat ambasadorul Moldovei în Grecia, Andrei Popov.

Pentru ca acordul să intre în vigoare, urmează promulgarea acestuia de către Președinta Greciei cu ulterioară intrare în vigoare peste 2 luni după ce ambele state se vor notifica despre îndeplinirea procedurilor interne.

„Imediat după intrarea Acordului în vigoare, Ambasada noastră va organiza întâlniri și reuniuni online cu reprezentanții diasporei noastre din Grecia pentru a oferi explicații și consultații privind prevederile documentului respectiv și modalitățile prin care cetățenii noștri pot beneficia de acesta”, se menționează în mesajul diplomatului.



Cristian
publicat de:
Cristian Jardan
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media