Potrivit acestuia, acum cetățenii Federației Ruse trebuie să aleagă singuri pe ce drum vor merge.
„Pentru toți cei care nu și-au pierdut încă conștiința, este timpul să iasă și să protesteze împotriva acestui război. Împotriva războiului cu Ucraina”, a spus președintele.
Amintim că, Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunţat astăzi, 24 februarie, despre ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, după agresiunea militară împotriva teritoriului ucrainean ordonată de președintele rus, Vladimir Putin.
De asemenea, Vladimir Zelenski anunță, la finalul unor convorbiri telefonice cu liderii SUA, Germaniei şi Marii Britanii, că urmează să fie constituită o coaliție anti-Putin. Într-o nouă adresare pentru cetățeni, liderul de la Kiev a declarat că Ucraina este atacată nu doar de bombe, ci și de falsuri. Acesta a îndemnat populația să rămână calmă și să se informeze din surse oficiale.
Ultimele informații cu detalii actualizate despre situația din Ucraina găsiți AICI.
IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.
