VIDEO/ Protest organizat de Partidul ȘOR împotriva guvernării. „Vom sta aici non-stop până actualul regim va demisiona”; Pe un ecran imens, la eveniment și-a făcut „prezența” deputatul fugar Ilan Șor

18 septembrie 2022, 15:03 Politică 1310
Protest ȘOR la Președinție 2 septembrie (3).jpg.  Sursa: Replica Media

Partidul ȘOR și-a scos, din nou, simpatizanții în stradă. Zeci de cetățeni din diferite raioane ale țării au fost aduși organizat cu autocare și autobuze pentru a protesta împotriva guvernării și a președintei Maia Sandu, la apelul deputatului fugar Ilan Șor.

UPDATE 17:30. Protestul organizat de Partidul ȘOR s-a încheiat. Unul dintre liderii manifestației, Dinu Țurcanu, a declarat că unii cetățeni vor rămâne în corturile instalate în fața instituțiilor statului. Tot el a adăugat că astfel de evenimente vor fi organizate în fiecare zi de duminică.

UPDATE 16:31. Partidul ȘOR instituie în fața Parlamentului și Președinției „orășelul schimbării”. Oamenii care au venit sunt rugați să-și instaleze corturile.

„Ne-am adunat astăzi aici pentru a ne asuma viitorul acestei țări. Poporul Republicii Moldova, care i-a pus în funcții pe cei din PAS, are tot dreptul să le ceară socoteală. Bătaia de joc la care suntem supuși non-stop a luat sfârșit. Republica Moldova este în moarte clinică, iar cei care o vor resuscita sunt oamenii, care au venit astăzi aici. Moldova își va recăpăta demnitatea. Avem o singură condiție: Jos Maia Sandu! Avem dreptul constituțional de a ne exprima liber. Am anunțat din timp autoritățile competente că protestul de astăzi este unul pașnic, fără violențe! Republica Moldova este capturat, iar uzurparea puterii în stat este o încălcare penală, pentru care actuala guvernare va fi trasă la răspundere. Deschidem astăzi „orașul schimbării”, aici, în fața Președinției și Parlamentului”, a declarat Dinu Țurcanu.


UPDATE 16:30. Partidul ȘOR și cei prezenți la protest au adoptat o rezoluție.

UPDATE 16:08. Pe un ecran imens, la protest și-a făcut „prezența” deputatul fugar Ilan Șor.

„Avem două opțiuni - să cedăm în genunchi în fața Maiei Sandu sau să luptăm. Eu am decis să lupt până la capăt, nu-i voi ceda țara lui Sandu. Am decis că vom sta aici până nu vor fi alegeri anticipate. Nici Maia, nici Parlamentul nu reprezintă poporul”, a declarat Ilan Șor într-un mesaj transmis prin Skype.


UPDATE 16:06. Vadim Fotescu: „Astăzi protestăm nu din partea Partidului ȘOR, ci din partea poporului. Acest regim trebuie să plece”.

UPDATE 15:52. Dinu Țurcanu susține că „sunt provocatori printre mulțime”. „Nu provocăm organele de forță. Protestăm în mod pașnic”, a mai adăugat fruntașul ȘOR.

UPDATE 15:50. Reghina Apostolova: „Sunt corecte lozincile pe care le scandăm astăzi. Acest regim trebuie să plece și să fie înlocuit cu unul prosper și să facă mai bună viața oamenilor”.

UPDATE 15:38. Dinu Țurcanu: „Anunțăm protest non-stop. Vom sta pe scările Parlamentului până când actualul regim nu-și vor anunța demisia.

UPDATE 15:36. Alți reprezentanți ai partidelor de opoziție nu au fost observați, decât cei din Partidul ȘOR - deputații Vadim Fotescu și Reghina Apostolova, primarul de Orhei Pavel Verejanu și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.


UPDATE 15:35. Dinu Țurcanu: „R. Moldova este în moarte clinică. Iar cei car eo vor resuscita sunt reprezentanții poporului care astăzi sunt aici. Începând de astăzi își va recăpăta demnitatea”. Mulțumea continuă să scandeze „jos Maia Sandu”.

UPDATE 15:30. Dinu Țurcanu: „Suntem foarte fericiți astăzi să vedem atâta lume frumoasă, e nemaipomenită. Noi suntem poporul. Astăzi, aici, în centrul Chișinăului ne-am adunat pentru a ne asuma viitorul acestei țări”.

UPDATE 15:27. Toate grupurile de protestatari au ajuns în fața clădirii Parlamentului. Mulțimea scandează într-o voce „jos Maia Sandu”.

UPDATE 15:17. Fruntașii ȘOR strigă în megafoane lozinci anti-guvernare, iar mulțimea repetă.

UPDATE 15:10. În fruntea protestului este deputatul fracțiunii ȘOR Vadim Fotescu și Dinu Țurcanu, cel care conduce de fiecare dată manifestațiile Partidului ȘOR.


UPDATE 15:04. Mulțimea își începe marșul de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și se îndreaptă către Președinție.

Manifestanții poartă în mâini steaguri și pancarte cu lozinci anti-guvernare, scandând „jos Maia Sandu”, „demisia”, „noi suntem poporul”.

Poliția se află la fața locului și supraveghează evenimentul.


Urmărește LIVE:

La apelul lansat de penalul Ilan Șor de a protesta împotriva guvernării a reacționat ex-președintele țării și fostul lider al PSRM, Igor Dodon, actualmente fiind vizat în două dosare penale, care a chemat cetățenii să iasă în stradă „indiferent cine îl organizează”.

Totodată, deputatul socialist Corneliu Furculiță a răspuns apelului de a se alătura la protest, subliniind că „Partidul Socialiștilor au propria agendă de lucru”.

„Dreptul la protest este unul democratic și constituțional. Referitor la protestul de duminică partidul a făcut declarații. Socialiștii au agenda lor și merg în conformitate cu aceasta. La moment socialiștii au răspuns la acest îndemn”, a menționat deputatul Furculiță pentru Replica Media.

De asemenea, Alexandr Slusari, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, a punctat că fermierii au refuzat participarea la evenimentul organizat de Partidul ȘOR.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media