VIDEO/ Ședința Parlamentului. Proiectele aprobate de deputați

24 noiembrie 2022, 11:21 Politică 118
sala de plen, ședința plenară.  Sursa: Replica Media

Deputații de la Chișinău s-au convocat joi, 24 noiembrie, în ședință ordinară. În agenda parlamentarilor s-a regăsit mai multe proiecte, între care cel cu privire la examinarea moțiunii simple asupra politicilor Ministerului Justiției.

UPDATE 18:06. Ședința s-a încheiat.


UPDATE 18:00. O declarație cu privire la condamnarea Marii Înfometări din anii 1923-1933 din Ucraina a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova. Inițiativa, elaborată în contextul comemorării a 90 de ani de la începutul Holodomorului, aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost votată de 54 de parlamentari.

Prin această declarație, Legislativul își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, în contextul tragediei din perioada anilor 1923-1933, când peste șapte milioane de ucraineni au murit din cauza politicilor inumane de înfometare, promovate în acea vreme de URSS.

„Represiunile politice de proporții împotriva țăranilor ucraineni prin provocarea artificială a foametei au reprezentat măsuri de teroare conștientă, realizată de regimul totalitar sovietic atât împotriva țăranilor ca proprietari de pământ și întreprinzători independenți, cât și împotriva temeliilor sociale, a tradițiilor, a culturii și a spiritualității naționale ale ucrainenilor”, se menționează în Declarația adoptată de Parlament.

Documentul stipulează expres că regimul totalitar bolșevic din URSS se face responsabil de actul de genocid premeditat împotriva poporului ucrainean în urma aplicării politicii de Holodomor, când, potrivit datelor istorice, în fiecare zi mureau câte 28 de mii de ucraineni.”


UPDATE 17:35. După mai bine de trei ore de dezbateri, moțiunea simplă inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției în domeniul justiției, a doua la număr, nu a fost susținută de Parlament, adunând 23 de voturi „pentru” și 54 „împotrivă”.

UPDATE 17:00. „Oare opoziția este vinovată că s-au profanat concursurile? Și acest lucru este grav, dacă nu pentru voi (n.red. cu referire la majoritate), atunci pentru partenerii Republicii Moldova. (...) Ați avut ocazii să recunoașteți anumite lucruri și să cereți mandatul de mai departe, dar nu - „hoții”, „bandiții” și această „minciună și manipulare” repetată de 40 de ori. Nu aveți argumente și nu puteți răspunde clar la întrebări care sunt. Ultima - da, noi am condamnat încălcarea secretului corespondenței, dar noi public am făcut apeluri către instituțiile statului și am zis că în Republica Moldova sunt practicate metode de filaj, deputații sunt urmăriți, însă public când vă spuneam despre acest fapte ilegale, răspundeați ironic. Și uitați-vă că am aflat că nici voi nu sunteți protejați. Ultimul lucru - nu poți folosi metodele lui Plahotniuc și să se termini diferit”, a declarat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

UPDATE 16:30. „Exprimăm vot de neîncredere ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, care vorbind despre lucruri frumoase, în realitate organizează concursuri false de numire a persoanelor în funcții responsabile. Reforma justiției, despre care s-a tot vorbit, este realizată nu în beneficiul poporului moldovenesc, ci pur și simplu pentru a corespunde cerințelor opiniilor europene”, a spus deputata PSRM, Ivanna Koksal.

UPDATE 16:14. În urma aplicării art.108 din regulamentul Parlamentului, dezbaterile în plen asupra moțiunii simple s-au încheiat.

UPDATE 14:35. Deputații au trecut la sesiunea de întrebări către ministrul Justiției.

UPDATE 14:13. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, prezintă în fața deputaților raportul asupra moțiunii simple înaintate de fracțiunea BCS.

„Un grup de hoți care vrea să scape de pușcărie a depus o moțiune simplă, folosindu-se de un grup de deputați. Sigur că moțiunile sunt instrumente ale democrației, voi însă - cei de aici (n.red. cu referire la BCS), nu respectați democrația, voi doar vă folosiți de ea pentru că sperați că vă va salva de ilegalitățile pe care le-ați comis. Aceste grupări, de fapt, profită de instrumente democratice, precum ce a a moțiunii simple sau a moțiunii de cenzură, pentru a distruge democrația. Tot așa ei se folosesc și de oameni pe care i-au furat, iar acum îi scot în stradă și le dau firimituri din banii furați, culmea - tot de la acești oameni, de la o țară întreagă.

(...) Pe șefii acestei grupări criminale îi știu toți - Plahotniuc, Șor, Platon, care stau ascunși în afara țării. Dar pentru că justiția îi ajunge din urmă chiar și acolo unde sunt, aceștia au început să cheltuie bani furați ca să scape și au activat instrumentele pe care le-au corupt la toate nivelurile - în rândul judecătorilor, procurorilor, partidelor și poftim - chiar aici din plenul Parlamentului. Acești deputați sunt instrumente ale hoților fugari, ei au făcut moțiune și vor să oprească ceea ce o țară întreagă vrea de mult timp - dreptate pentru oameni și hoții la pușcărie”, a declarat Sergiu Litvinenco.

UPDATE 14:12. Deputații au revenit în sala de plen.

UPDATE 13:04. Deputații pleacă în pauză pentru o oră.

UPDATE 13:03. În prima lectură, deputații au aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.28/2016 privind accesul pe proprietăți și utilizarea partajată a infrastructurii asociate rețelelor publice de comunicații electronice (art.9).

UPDATE 12:56. În cea de-a doua lectură a fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.440-XV din 27.07.2001 cu privire la zonele economice libere – art.5, 6; Legea nr.163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție – art.2, 3; ș.a.).

UPDATE 12:53. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.171/2010 cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (art.1, 2, 3, ș.a.) a fost aprobat, în prima lectură.

UPDATE 11:49. Țara noastră va beneficia de asistență financiară nerambursabilă în valoare de 19,5 milioane de dolari, acordată adițional de Statele Unite ale Americii. Parlamentul ratificat celui de-al 14-lea Amendament la ACORDUL de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA. Proiectul a fost votat în două lecturi de 55 de deputați.

UPDATE 11:40. Valorile mobiliare străine vor putea fi admise spre tranzacționare pe piața reglementată a Republicii Moldova. Deputații au votat în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Legii privind piața de capital. Valorile mobiliare străine pot fi admise spre plasare și tranzacționare pe piața reglementată a Republicii Moldova, dacă sunt întrunite anumite condiții. Vor fi acceptate doar valorile mobiliare în privința cărora nu sunt impuse interdicții privind tranzacționarea de către operatorul unei piețe reglementate străine sau prin actele normative ale Republicii Moldova. Nu pot fi admise valorile mobiliare străine în cazul în care acestea sunt emise de către emitenți ce desfășoară activitate într-o perioadă de timp mai mică de trei ani sau în ultimii doi ani nu au obținut profit. Cele deținute de persoane din jurisdicțiile cu un grad sporit de risc, de asemenea, nu vor fi admise.

Suplimentar, documentul reglementează condițiile de activitate a consultantului de investiții, un nou participant al pieței de capital, care va avea drept scop dezvoltarea acesteia prin facilitarea furnizării serviciilor de investiții. Acesta va fi autorizat de a realiza exclusiv servicii și activități de consultanță de investiții și cele legate de primirea și transmiterea ordinelor privind diferite instrumente financiare.

Legea cu privire la piața de capital se completează și cu prevederi referitoare la cazurile în care CNPF va putea retrage dreptul la licența, eliberată anterior, pentru activitatea pe piața de capital. Respectiv, CNPF va putea retrage licența în cazul în care persoana licențiată încalcă grav prevederile legale, în caz de reorganizare sau lichidare, în cazul declarării insolvabilității, atunci când a fost retrasă licența de BNM sau la solicitarea persoanei licențiate.

UPDATE 11:31. Parlamentul a aprobat crearea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei, cu statut de subdiviziune internă în cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Proiectul de modificare a Legii cu privire la întreprinderile mici și mijlocii a fost votată în cea de-a doua lectură.

Fondul va oferi acces întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare în condiții avantajoase. Vor fi utilizate instrumente de finanțare precum credite, compensarea totală sau parțială a costurilor împrumuturilor, alte mecanisme de finanțare.

Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei va fi finanțat din alocările de la bugetul de stat, mijloacele financiare oferite de către partenerii de dezvoltare și donatori sub formă de credite, asistență financiară și tehnică, granturi. De asemenea, va fi completat din veniturile obținute din creditare și recreditare, din investirea mijloacelor financiare disponibile. Mărimea fondului pentru anul curent este de 70 milioane de lei. Guvernul își propune ca, pe parcursul următorilor trei ani, capitalizarea fondului să ajungă la 2,45 miliarde de lei. Se estimează că, în anul viitor, ODA, prin intermediul fondului, va putea pune la dispoziția antreprenorilor circa un miliard de lei.

UPDATE 11:27. În debutul ședinței plenare, președintele Parlamentului, a venit cu un mesaj de solidaritate în contextul în care se fac 9 luni de la începutul invaziei ruse. Totodată, speakerul a adus mulțumirii autorităților și serviciilor statului pentru munca depusă, după ce ieri Republica Moldova a rămas fără curent electric din cauza atacurilor de la Kremlin asupra statului vecin. Igor Grosu a comunicat că în următoarele ore toți cei afectați vor fi reconectați la curent.

UPDATE 11:26. Ordinea de zi a ședinței a fost aprobată.

UPDATE 11:15. Secretariatul Parlamentului anunță că la începutul ședinței și-au înregistrat prezența 86 de deputați.

Urmărește LIVE:

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media