Incendiu la o stație de distribuție a gazelor din stânga Nistrului, provocat de un fir electric rupt

24 noiembrie 2022, 10:57 Societate 57
Incendiu la o stație de distribuție a gazului din Slobozia.  Sursa: mvdpmr

Un incendiu a izbucnit miercuri seara pe teritoriul unei stații de distribuție a gazelor din satul Ternauca, raionul Slobozia. Potrivit presei din stânga Nistrului, focul s-a aprins după ce o linie electrică din zona stației s-a rupt din cauza supratensiunii și a condițiilor meteo.

Stația asigură cu gaz satele Parcani și Ternauca.

Linia electrică din apropiere de stație s-a rupt în jurul orei 18:20, din cauza supratensiunii și a condițiilor meteo. Un fir aflat sub tensiune a căzut pe o secțiune a unei conducte de gaz.

Aprinderea s-a produs din cauza unei scurgeri de combustibil, scrie serviciul de presă al pretinsului minister de interne din regiunea separatistă.

Pompierii au fost chemați de un paznic.

La locul situației de urgență au ajuns trei echipe de pompieri dar și o echipă a serviciului de urgență al SRL „Tiraspoltransgaz”, care a redus presiunea la valorile minime din această zonă, ceea ce a permis pompierilor să elimine flacăra.

Presiunea în conducta de gaz a fost restabilită.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media