Natalia Gavrilița va participa la ședința Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei: Va ține un discurs în fața parlamentarilor germani și va avea întrevederi cu mai mulți oficiali

7 ianuarie 2023, 12:40 Politică 126
Natalia Gavrilița, prim-ministră.  Sursa: Replica Media

În perioada 6 - 8 ianuarie, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se va afla într-o vizită de lucru în Germania, unde va participa la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul german.

În cadrul tradiționalei reuniuni de început de an a grupului CSU se va discuta despre actualele provocări de securitate și economice, despre problema migrației, dar și despre consecințele pe care le generează asupra Germaniei și a întregii Europe războiul început de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Șefa Executivului de la Chișinău va ține un discurs în fața parlamentarilor germani, după care va susține o conferință de presă împreună cu liderul grupului parlamentar CSU din Bundestagul german, Alexander Dobrindt.

De asemenea, Natalia Gavrilița va avea o serie de întâlniri bilaterale cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, președinte al Partidului Popular European, eurodeputatul Manfred Weber, dar și cu alți oficiali și oameni de afaceri din Germania.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media