Ședința Curții de Apel în care urma să fie examinat recursul Marinei Tauber, amânată până marți. Care este motivul

1 decembrie 2022, 16:37 Justiție 246
Marina Tauber, la Curtea de Apel Chișinău.  Sursa: Replica Media

Ședința de judecată programată la Curtea de Apel Chișinău (CA Chișinău), unde urma să fie examinată măsura preventivă pe numele deputatei Marina Tauber, a fost amânată pentru 6 decembrie.

„Ședința de judecată a fost amânată, nici procurorul nu a fost. Vom demonstra că nici eu, nici Partidul ȘOR și nici Ilan Șor nu suntem vinovați. Ședința de judecată a fost amânată la solicitarea inclusiv a avocaților noștri, pentru că ei au anumite probleme cu alți colegi de-ai noștri care nu suferă amânare”, a declarat Marina Tauber.

Marina Tauber este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului ȘOR din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Marina Tauber a fost reținută la 21 iulie 2022, fiind învinuită în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării formațiunii din care face parte din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

În tot acest timp, mandatul de arest pe numele ei fiind prelungit constant. Abia la 14 septembrie, după două luni de arest la Penitenciarul nr. 13 din capitală, magistrații Curții de Apel Chișinău au decis transferarea deputatei în arest la domiciliu. Ulterior, Marina Tauber a fost transferată sub control judiciar, însă din 25 octombrie ea a fost din nou plasată în arest domiciliu.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media