Strada a fost închisă începând cu ziua de vineri, 4 noiembrie, lucrările fiind preconizate până pe data de 20 noiembrie curent.
„Au fost depuse toate eforturile ca lucrările să fie urgentate, în șantier fiind antrenați circa 30 de muncitori, cu toată tehnica necesară, care au lucrat în regim non-stop. La această oră se fac ultimele lucrări de restabilire a săpăturii, prin aplicarea asfaltului pe carosabil. Mulțumesc tuturor pentru înțelegere, dar aceste lucrări erau inevitabile”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Primarul capitalei a subliniat că „intervențiile la canalizarea pluvială din sectorul dat au fost complexe și vădit necesare, fiind parte a proiectului de reabilitare a străzii 31 August 1989.”
„Receptorul pluvial existent era degradat și nu reușea că capteze apele care vin din direcția Telecentru. Astfel, conform proiectului, au fost construite două receptoare noi, pentru a spori capacitatea rețelei de colectare. Cu aceste lucrări se încheie toate intervențiile la canalizarea pluvială din cadrul proiectului dat. În continuare, se va lucra la trotuare și carosabil, astfel încât, până la sfârșitul lunii curente, să fie aplicat stratul de binder pe tronsonul Ismail – Ciuflea, pentru a permite redeschiderea drumului pentru circulație”, a mai scris primarul capitalei.

publicat de: