Potrivit estimărilor, costul capturii de țigarete depășește suma de 5.000.000 lei.
Învinuitul este șoferul mijlocului de transport cu pricina, care la controlul vamal nu a declarat lotul de țigarete. Acesta este originar din orașul Vulcănești, are vârsta de 39 de ani și este cel mai tânăr din cei nouă membri ai grupului infracțional, reținuți peste ceva timp și care sunt în continuare cercetați penal de către procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Dintre aceștia, trei sunt anunțați în căutare.
Anterior, învinuitul a fost plasat în arest la domiciliu, iar Curtea de Apel Cahul a respins solicitarea procurorilor PCCOCS de plasare a acestuia în arest preventiv.
Urmărirea penală continuă în privința persoanelor identificate, inclusiv în scopul deconspirării altor membri ai grupului infracțional, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, au deconspirat la începutul lunii august curent, o schemă de contrabandă la ieșirea din țară, prin Vulcănești - 3,8 milioane țigări de diferite mărci comerciale și cu timbru de acciz autohton.
