FOTO/ The Insider: Rusia ar fi pierdut echipament militar în valoare de până la 220 milioane de dolari în urma exploziei din Novofedorivka

11 august 2022, 11:27 Ucraina 1474
Pierderile rusești după explozia din Crimeea.  Sursa: theins.ru

Rușii ar fi pierdut echipament militar în valoare de până la 220 milioane de dolari în timpul exploziei de pe aeroportul militar din Novofedorivka, penisula Crimeea ocupată de Rusia în 2014, potrivit imaginilor din satelit care arată locul exploziilor care au avut loc marți, 9 august. Imaginile au fost publicate de fondatorul Bellingcat, Eliot Higgins, iar imaginile au fost realizate de proiectul de observare prin satelit Planet, scrie The insider.

Aeroportul militar înainte de explozie:

Imaginile din satelit arată echipamente rusești arse. Una dintre fotografii arată mai mult de zece Su-24M și Su-30SM distruse.


Potrivit The Insider, un avion Su-30 costă aproximativ 30 de milioane de dolari bucata, Su-24 - 5 milioane de dolari.

Astfel, în total, Rusia a pierdut echipament militar în valoare de la 120 de milioane de dolari până la 220 de milioane de dolari în timpul exploziilor.

Specialiștii OSINT notează că imaginile dovedesc pierderi grave ale aviației ruse.

Potrivit acestora, cel puțin trei Su-30 și șase Su-24 au fost distruse. Este posibil ca încă două Su-24 și trei Su-30 să fi fost distruse, ceea ce nu poate fi confirmat din cauza calității imaginii.

La 9 august, câteva explozii au avut loc în satul Novofedorivka, situat pe coasta de vest a peninsulei ocupate Crimeea, transmit canalele de Telegram din regiune și presa rusă. Videoclipuri partajate pe rețelele de socializare au arătat, de asemenea, o coloană de fum în zonă.

Potrivit „șefului” Crimeei, Serghei Aksionov, o persoană a murit, cel puțin 13 persoane au fost rănite.

Ministerul rus al Apărării susține că a fost vorba despre detonarea muniției într-un depozit, departamentul neagă faptul că au avut loc bombardamente. The New York Times a publicat un articol care citează o „sursă militară ucraineană”, care sugerează că Statul Major al Armatei Ucrainei ar putea fi în spatele exploziilor.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că armata ucraineană ar fi putut lovi aerodromul cu rachete antinavă Neptune, dar nu există o confirmare a acestei versiuni.

Ministerul Apărării al Ucrainei nu a recunoscut direct implicarea sa în incident și a cerut armatei ruse „să nu fumeze în locuri neidentificate”.

Mai târziu, însă, oficialii ucraineni au comentat activ exploziile și au spus că „demilitarizarea Rusiei abia începe”. În acest sens, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, a spus că războiul din Ucraina ar trebui să se încheie cu eliberarea Crimeei.

Miercuri dimineață, Forțele Aeriene Ucrainene au declarat că nouă avioane rusești au fost distruse în Novofedorivka, dar veridicitatea acestor informații nu a putut fi verificată.

Un oficial guvernamental american a declarat pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului, că atacul de la Novofedorivka a fost probabil săvârșit de Ucraina și nu a folosit arme furnizate de Statele Unite.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media