VIDEO/ Charles Michel anunță că UE va oferi armatei moldovenești echipament militar non-letal suplimentar: „Noi vom ajuta Moldova să își consolideze reziliența și să facă față efectelor crizei agresiunii Rusiei în Ucraina”. Principalele declarații

4 mai 2022, 12:04 Politică 290
Charles Michel, președintele Consiliului European.  Sursa: Replica Media

Aflat într-o vizită la Chișinău, președintele Consiliului European, Charles Michel, a reconfirmat sprijinul Uniunii Europene la realizarea reformelor atât de necesare care sunt realizate de actualul guvern al Republicii Moldova. Totodată, șeful Consiliului European a anunțat că, în contextul evenimentelor de securitate din regiune, instituțiile europene vor oferi echipament suplimentar non-letal Armatei țării noastre. La rândul său, lidera de la Chișinău, Maia Sandu, a mulțumit partenerilor externi europeni pentru ajutorul acordat Republicii Moldova, în valoare de 13 milioane de euro, pentru gestionarea crizei refugiaților.

„Vizita dumneavoastră are loc într-un moment important pentru relația dintre R. Moldova și UE, dar și într-un context complicat pentru regiune. Apreciez acest semn de solidaritate cu cetățenii țării mele. De 10 săptămâni trăim în realitatea cruntă a războiului pronit de Rusia împotriva Ucrainei. Întreaga lume urmărește cu groază ceea ce se întâmplă în orașele și satele din țara vecină.

(...) Apreciem asistența oferită de UE pentru gestionarea fluxului de refugiați sub formă de granturi, donații umanitare și pachete de ajutor în valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro. Războiul din Ucraina are consecințe economice, sociale și umanitare pentru Republica Moldova. Apreciem sprijinul Comisiei Europene sub forma programelor suport bugetar oferit țării noastre pentru a ne ajuta să facem față repercusiunilor războiului.

Contăm pe deschiderea pieței europene pentru fructele din Moldova și alte produse care nu mai pot accesa piețele din est închise din cauza războiului. Eliminarea tarifelor pentru produsele moldovenești și extinderea categoriilor de produse admise pe piața europeană ar fi de mare ajutor pentru antreprenorii din țara noastră afectați de război. Avem nevoie, de asemenea, de permise pentru traversarea teritoriului UE pentru transportatorii noștri de mărfuri care nu mai pot folosi rutele din est. Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru aderarea Republicii Moldova la zona unică de plăți în euro și acceptarea operatorilor moldoveni mobili în rețeaua europeană de roaming.

(...) Noi avem o zicală în Republica Moldova: Prietenul la nevoie se cunoaște. UE este o adevărată prietenă a țării noastre. Avem o prietenie confirmată în timp. Și avem o prietenie pe multe domenii de cooperare.

În pofida greutăților cu care ne confruntăm, planurile și intențiile noastre nu s-au schimbat, Vrem să dezvoltăm țara, să consolidăm reziliența, stabilitatea și capacitatea de adaptare a Republicii Moldova. Vrem să construim un stat puternic care poate oferi securitate și siguranță cetățenilor său. Vrem să avem servicii de calitate, să continuăm reforma justiției și eforturile de combatere a corupției, să dezvoltăm o economie modernă și să le oferim tinerilor noștri șansa de a munci și a trăi acasă. Am ales integrarea europeană ca model de dezvoltare”, a declarat președinta Sandu.

Lidera de la Chișinău s-a referit și la cererea de aderare a Republicii Moldova în UE.

„Am confirmat astfel angajamentul nostru ferm pentru parcursul european. Pe 22 aprilie am transmis prima parte a chestionarului de aderare la UE completat. În zilele următoare vom finaliza și partea a doua a acestui chestionar. Sperăm să primim avizul pozitiv al instituțiilor europene la cererea de aderare a Republicii Moldova. Procesul de integrare europeană este unul complex și de durată - înțelegem asta. Nu căutăm scurtături sau concesii de procedură, dar vrem să oferim cât mai curând cetățenilor noștri viitorul pe care îl merită. Toate planurile noastre pot fi realizate în pace. Restabilirea păcii este prioritatea noastră în acest moment”, a punctat Sandu.

La rândul său, Charles Michel a declarat că instituțiile europene vor continua să susțină suveranitatea, independența, calea de reforme a justiției a Republicii Moldova.

„Acesta este un moment definitoriu pentru R. Moldova și pentru Europa. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a cauzat suferințe și durere inutilă. Cu regret, consecințele nu se opresc la frontierele Ucrainei, ci sunt globale. Rusia a atacat legislația internațională - una dintre cele mai mari tragedii după Al Doilea Război Mondial.

(...) Este datoria noastră europeană să vă ajutăm și să sporim susținerea noastră pentru stabilitatea, securitatea, integritatea teritorială și suveranitatea dumneavoastră. Susținerea noastră economică și politică va continua, iar această vizită este o oportunitate de a mărturisi eforturile dumneavoastră neobosite de a găzdui peste 100 de mii de refugiați”, a subliniat șeful Consiliului European.

Totodată, Charles Michel a anunțat că UE va oferi echipament suplimentar non-letal Armatei Republicii Moldova.

(...) În ceea ce ține de securitate și apărare, noi vom ajuta Moldova să își consolideze reziliența și să facă față efectelor crizei agresiunii Rusiei în Ucraina. Anul trecut am anunțat un sprijin în valoare de 7 milioane de euro pentru echipamente și nevoi igienice, iar în acest an planificăm că majorăm susținerea pentru Moldova, oferind forțelor armate echipamente suplimentare. Vom continua să susținem Moldova pe calea reformei supremației legii, în special reformele care au loc acum - de luptă cu corupția, sistemul justiției, toate acestea în contextul cererii de aderare a Republicii Moldova la UE”, a opinat Michel.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media