Agenda europeană a R. Moldova și criza refugiaților, principalele subiecte discutate la Berlin de Natalia Gavrilița

5 aprilie 2022, 10:53 Politică 63
Natalia Gavrilița, la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer.  Sursa: gov.md

Prim-ministra Natalia Gavrilița, a participat la masa rotundă organizată la Berlin de Fundația Konrad Adenauer (KAS). Principalul subiect abordat la întrevedere a fost agenda europeană a Republicii Moldova, unde Natalia Gavrilița a apreciat contribuția KAS la consolidarea democrației, dezvoltarea instituțiilor statului și a societății civile din Republica Moldova și a reiterat angajamentul ferm al țării noastre în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

„Este responsabilitatea Guvernului de a îndeplini promisiunea pe care am făcut-o atunci când am cerut încrederea oamenilor: că ne vom moderniza statul, vom lupta împotriva corupției, vom crea oportunități economice și vom ridica nivelul de trai. Făcând acest lucru vom aduce Republica Moldova mai aproape de aspirația noastră de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a spus Natalia Gavrilița.

În același timp, prim-ministra a menționat că în contextul războiului din Ucraina, în prezent, eforturile autorităților de la Chișinău sunt orientate spre gestionarea crizei refugiaților: „Este o provocare fără precedent pentru Republica Moldova, dar în ciuda resurselor noastre limitate, grație mobilizării societății, a instituțiilor de stat, oamenilor de afaceri, ONG-uri și partenerilor externi, am reușit să le oferim refugiaților condiții decente. Avem nevoie în continuare de mecanisme de ajutor rapide și flexibile, inclusiv sub formă de sprijin bugetar suplimentar și granturi pentru a menține stabilitatea politică, economică și socială.”

Prim-ministra a vorbit despre consecințele conflictului militar asupra mai multor domenii importante, referindu-se la întreruperea lanțurilor de aprovizionare, amenințările hibride și, mai ales, creșterea prețurilor. În mod special, Natalia Gavrilița a accentuat criza din sectorul energetic, subliniind că Republica Moldova are nevoie de o revizuire urgentă a politicii energetice existente și de investiții semnificative pentru diversificarea surselor.

„Ne dorim proiecte concrete cu obiective măsurabile în toate aceste domenii, pentru care sperăm să obținem încrederea și asistența prietenilor noștri europeni. O Moldovă rezistentă reprezintă nu numai o contribuție la o Europă rezistentă, ci și la rezistența Ucrainei - țara care are cel mai mult nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră”, a spus Natalia Gavrilița.


Amintim că, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, împreună cu prim-ministra Natalia Gavrilița și alți membri ai cabinetului de miniștri, sunt la Berlin pentru participarea la Conferința de susținere a Republicii Moldova organizată de România, Franța și Germania - țări care, astăzi, 5 aprilie, vor lansa o platformă de sprijin pentru Republica Moldova cu scopul de intensifica sprijinul internațional și al Uniunii Europene pentru țara noastră, confruntată cu un val crescut de refugiați din Ucraina, cu o criză energetică din cauza dependenței de Rusia.

În cadrul vizitei sale la Berlin, prim-ministra Natalia Gavrilița, însoțită de ministra Afacerilor Interne Ana Revenco, a avut o întrevedere cu Nancy Faeser, ministra Federală a Afacerilor Interne. Subiectul central al discuțiilor a vizat situația regională generată de războiul din Ucraina și consecințele apărute pentru Republica Moldova, având în vedere că țara noastră a înregistrat cea mai înaltă rată de refugiați ucraineni în raport cu numărul de populație.

Anastasia
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media