Faptele au avut loc în ianuarie-februarie 2022, atunci când cei doi, prezentându-se drept angajați bancari, ar fi apelat clienții a două bănci comerciale din Moldova pe care îi convingeau „să-și asigure” economiile din conturi.
Bănuiții pretindeau că de pe cardurile victimelor s-au făcut tranzacții dubioase și le cereau să li se trimită numărul deplin al cartelei și parola de accesare a contului prin internet și prin aplicația mobilă „pentru blocarea imediată a cardului”.
Ulterior, aceștia accesau conturile bancare și transferau banii victimelor către propriile conturi.
Până acum cinci clienți ai celor două bănci au depus plângeri la autorități. Procurorii și angajații INI au reușit să identifice doi bănuiți - un bărbat și un minor - și au desfășurat mai multe percheziții. În rezultat, bărbatul a fost reținut, iar minorul este cercetat în libertate.
Procurorul PCCOCS urmează să solicite aplicarea arestului preventiv în privința reținutului, în scopul asigurării caracterului obiectiv al investigațiilor.
