UPDATE 16:23. Ședința plenară din 10 martie a fost declarată închisă. Parlamentul se va convoca următoarea dată la 17 martie, începând cu ora 10:00.
UPDATE 16:20. Termenul de activitate a Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, extins cu trei luni, în legătură cu faptul că problema abordată este una complexă, iar unele instituții nu au oferit încă rapoartele solicitate în procesul anchetei.
UPDATE 16:10. Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 din Legea nr.393/1999 cu privire la Camera de Comerț și Industrie a fost aprobat de Legislativ.
UPDATE 15:30. Proiectul care permite amplasarea pe terenurile cu destinație agricolă a sistemelor fotovoltaice solare, fără a fi necesară schimbarea destinației a fost adoptat cu votul a 80 de deputați.
UPDATE 15:20. Veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și membrii familiilor lor vor putea beneficia de un ajutor material unic în valoare de 2.500 lei.
UPDATE 15:10. Cu 81 de voturi, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (de fermier) a fost aprobat în două lecturi.
UPDATE 14:50. Cu votul a 80 de deputați, proiectul de lege pentru modificarea Codului funciar nr.828/1991 (art.36, 83) a fost aprobat, în lectura a doua.
UPDATE 14:35. Legiuitorii au revenit în sala de plen.
UPDATE 13:25. Deputații au plecat în pauză până la ora 14:30.
UPDATE 13:25. Unanim deputații au aprobat Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative cu privire la asigurarea de șanse egale la salarii între femei și bărbați.
UPDATE 12:30. Deputații au votat, în cea de-a două lectură, proiectul de lege pentru modificarea Codului vamal și anume – excluderea prohibiției la importul pieselor și accesoriilor uzate pentru mijloacele de transport. Excepții vor constitui componentele din sistemul de frânare și de direcție de la pozițiile tarifare stabilite de Guvern.
UPDATE 12:05. Legea privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor - adoptată la reexaminare, cu votul a 56 de deputați.
UPDATE 12:00. Deputații au ratificat, în lectură finală, Acordul cu Guvernul României privind construirea, exploatarea, întreținerea și reparația podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Moldova) – Ungheni (România).
UPDATE 11:41. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative - Legea nr.69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor și Legea nr.246/2018 privind procedura notarială a fost aprobat de deputați, în lectura I. Astfel, a fost exclusă obligativitatea evaluării extraordinare pentru judecătorii al căror mandat a expirat sau urmează să expire până la 1 aprilie.
UPDATE 11:18. Cu votul a 86 de deputați, în două lecturi, a fost modificat modificarea articolului 13 alineatul (4) litera a) din Legea nr.154/2012 privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor.
UPDATE 11:10. Parlamentul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege privind unele măsuri suplimentare de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică de COVID-19. O hotărâre în acest sens a fost adoptată cu votul a 83 de deputați, în prima lectură.
UPDATE 10:44. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare a fost adoptat în a doua lectură, cu votul a 64 de deputați.
UPDATE 10:41. Proiectul de lege cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere a fost adoptat unanim în lectura a doua.
UPDATE 10:38. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova, cu votul a 63 de deputați, în ambele lecturi.
UPDATE 10:16. Avocatul Ion Botnarenco a fost numit de Parlament în funcția de membru în Consiliul de Integritate, pentru un mandat de cinci ani, cu votul a 60 de deputați.
Ion Botnarenco
UPDATE 10:09. Ordinea de zi a ședinței plenare, în perioada 10 - 17 martie, a fost aprobată cu votul a 60 de deputați.
UPDATE 10:06. Ședința a început cu prezența a 94 de deputați.
Urmăriți ședința Live:
