SONDAJ iData/ Trei partide ar intra în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate: MAN anunțată de Ceban, formațiune ce nu a fost încă oficial înregistrată, ar acumula mai puțin de un procent de voturi

26 ianuarie 2022, 11:25 Politică 499
Parlamentul Republicii Moldova, ordinea de zi.  Sursa: Replica Media

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor (PSRM) și Partidul Șor ar fi fracțiunile ce vor reprezenta Legislativul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. Datele au fost prezentate într-un nou sondaj realizat de către iData - Date Inteligente.

Pentru PAS ar vota cei mai mulți cetățeni - 25,5%, iar partidele din opoziție, PSRM ar obține 16,8% din sufragii, iar Partidul Politic „Șor” ar aduna 10,9%.

Potrivit studiului, PCRM nu ar face parte din Legislativ dacă ar merge în alegeri fără a crea bloc comun cu PSRM, acumulând doar 2,9% fiind insuficient pentru a trece de pragul electoral.

Partidul Nostru și Mișcarea Alternativă Națională condusă de primarul capitalei Ion Ceban, partid care, deocamdată, nu este înregistrat oficial, ar acumula mai puțin de un procent dintre voturi, iar Platforma DA - 3,5%.

Totodată, 19,3% dintre cetățeni au declarat nu s-ar prezenta la urna de vot, iar circa 12% au spus că nu știu ce să răspundă.


Astfel, potrivit distribuției mandatelor, în baza rezultatelor naționale estimate după metoda proporțională, fără Diaspora și stânga Nistrului, PAS ar obține 43 de mandate, BCS cu 10 fotolii de deputat mai puține - 33, Partidul Șor - 19 mandate, iar Platforma DA ar avea cei mai puțini deputați - 6.

Sondajul s-a desfășurat în perioada 11 - 23 ianuarie 2022, pe un eșantion de 999 de persoane, marja de eroare fiind de +-3%, în 324 de localități.



Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media