Comitetul de Etică al Federației Moldovenești de Fotbal a propus excluderea FC Florești din Divizia Națională. Reacția clubului

18 ianuarie 2022, 13:39 Sport 111
Fază din meciul Zimbru - FC Florești.  Sursa: Zimbru.md

Decizie drastică a Comitetului de Etică al Federației Moldovenești de Fotbal. Forul federal a propus excluderea formației FC Florești din Divizia Națională pentru „implicare în activități legate de manipularea de meci”. Anunțul a fost făcut pe site-ul FMF. În replică, administratorii echipei au respins acuzațiile și au anunțat că vor contesta hotărârea.

Potrivit deciziei Comitetului de Etică al FMF, membrii acesteia au analizat mai multe meciuri suspecte și în baza rapoartelor oferite de companii autorizate UEFA-BFDS (SPORTRADAR), GoodGame, Starlizard, StatsPerform au hotărât că sunt suficiente probe prin care se demonstrează participarea clubului în meciuri trucate. Este vorba despre mai multe partide pe care FC Florești le-a disputat în anunl 2021. Acestea sunt:

FC Florești - CSF Speranța Nisporeni 4:4 disputat la data de 28 februarie 2021

FC Sfintul Gheorghe - FC Floresti 3:2, disputat la 08 Martie 2021,

FC Sheriff - FC Floresti 6:0 disputat la 13 Martie 2021,

FC Floresti - FC Milsami 2:5 disputat la 12 Aprilie 2021,

FC Zimbru - FC Florești 3:0 disputat la 27 Aprilie 2021,

FC Petrocub - FC Florești 4:0 disputat la 30 Aprilie 2021,

FC Zimbru - FC Florești 4:0, disputat la 17 iulie 2021.

Astfel, Comisia a hotărât:

1. A recunoaște FC FLOREȘTI responsabil de implicare în activități legate de manipularea de meci.

2. A sancționa FC FLOREȘTI cu excluderea din Campionatul Republicii Moldova la fotbal, ediția 2021/22, Divizia Națională, cu retrogradarea într-o divizie imediat inferioară (Divizia A).

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare și este executorie din data de 17 ianuarie 2022.

Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată la la Comitetul de Apel al FMF. Lucru pe care l-a anunțat managerul general al clubului, Vlad Manea într-un interviu oferit portalului moldfootball.com. Manea spune că ceea ce i se întâmplă clubului este ceva ieșit din comun și că va contesta decizia FMF prin toate căile posibile. Un alt conducător al clubului, Leonid Litra care susține că din acest an nu mai deține funcția de președinte, a declarat pentru același portal că decizia este una neîintemeiată, fără probe și una incorectă, pentru că lasă echipă baltă la mijloc de sezon.

FC Florești este una dintre cele mai controversate echipe din Divizia Națională a Campionatului Republicii Moldova la fotbal. Chiar dacă reprezintă orașul și raionul Florești, baza de pregătire a acesteia se află șa Tiraspol, iar meciurile de pe teren propriu le desfășoară pe stadionul din Bender. Clubul a fost implicat și în sezonul trecut în mai multe scandaluri privind trucarea meciurilor, iar noua ediție a Diviziei Naționale a început-o cu o penalizare de -6 puncte.

În cele 19 partide disputate până în acest moment, echipa nu a acumulat niciun punct, având 12 goluri marcate și 61 primite.

Cristian
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media