Igor și Galina Dodon, și un medic de familie riscă amendă, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare pentru deținerea și folosirea unui document oficial fals: Dosarul, trimis în judecată

28 martie 2023, 13:43 Justiție 149
Igor și Galina Dodon, de 9 Mai, paradă de 9 Mai.  Sursa: Replica Media

Procuratura Anticorupție a transmis în judecată cauza penală în privința ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a soției acestuia, Galina Dodon, și a unui medic de familie, care, de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare.

În actul nominalizat, au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al ex-președintelui ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical.

În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că Igor Dodon, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor.

Același document oficial fals a fost folosit și de către soția lui Igor Dodon în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori.

Astfel, Galina Dodon, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop.

Conform acuzației înaintate de către procurori, ex-președintele, soția acestuia și medicul de familie sunt învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal și anume: confecţionarea, deţinerea și folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi.

Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 27 500 la 47 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.


Președintele de onoare al PSRM - Igor Dodon, actualmente este vizat în cadrul cauzei penale, denumit generic „Energocom”, iar la începutul lunii august 2022 dosarul a fost trimis în judecată. În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

De asemenea, la 6 octombrie 2022, PA a trimis în judecată a dosarului Kuliok, în care ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este învinuit de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019.

Totodată, Igor Dodon este investigat într-un alt dosar, inițiat la sfârșitul lunii mai 2022, fiind bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

La 3 februarie, Igor Dodon, soția acestuia Galina Dodon și un medic au fost audiați în calitate de bănuiți în cadrul unui nou dosar penal. Medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi. Igor Dodon împreună cu soția sa, sunt bănuiți în deținerea și folosirea documentului oficial fals care acordă drepturi.

„În baza acestui document, inculpatul Dodon Igor a solicitat Judecătorilor Curții Supreme de Justiție sa îi încuviințeze să părăsească țara, aceeași solicitare fiind înaintată de către învinuita Dodon Galina Procuraturii Anticorupție”, menționează PA într-un comunicat de presă.

Replica
publicat de:
Replica Media
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media