Negocierile ruso-ucrainene de astăzi au durat o oră și jumătate. Reprezentantul delegației ucrainene: Se reunesc grupurile de lucru și vom munci toată ziua

21 martie 2022, 14:31 Ucraina 606
Negocierile ruso-ucrainene.  Sursa: REUTERS

Negocierile dintre delegațiile ucrainene și cele ruse de astăzi, 21 martie, au durat o oră și jumătate. Despre aceasta a declarat David Arahamia, șeful fracțiunii „Slujitorul Poporului”, formațiunea pro-prezidențială care deține majoritatea în Rada Supremă din Ucraina, trasnmite Ukrayinska Pravda.

„Întâlnirea a fost deja și a durat de la 10:30 și până la 12:00. Mai departe, din nou, se reunesc grupurile de lucru. Astăzi vom munci toată ziua”, a spus el, potrivit sursei citate, fără a oferi alte detalii suplimentare cu privire la progresul negocierilor.

Amintim că a patra rundă de negocieri între delegațiile ucrainene și rusă privind încetarea focului a avut loc pe 14 martie.

Șeful delegației ucrainene la negocierile cu Federația Rusă, Mihail Podolyak, a declarat anterior că negocierile cu Federația Rusă pentru a pune capăt războiului ar putea dura câteva săptămâni, deși există semne că poziția Moscovei a devenit „mai adecvată”.

De menționat că, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni, 21 martie, că Rusia refuză să înceteze focul pe teritoriile asediate din Ucraina pe durata negocierilor pentru pace. Nu poate fi vorba despre încetarea focului pe perioada negocierilor cu Ucraina, pentru că folosesc pauzele pentru a se regrupa, a spus Peskov.

IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media