VIDEO/ Guvernul Republicii Moldova a solicitat revizuirea programului cu Fondul Monetar Internațional

11 martie 2022, 11:24 Economie 214
Prim-ministra Natalia Gavrilița și șeful misiunii FMI pentru R. Moldova, Ruben Atoyan, susțin o conferință de presă .  Sursa: Captură ecran/Privesc.eu
Guvernul Republicii Moldova a solicitat revizuirea programului cu FMI pentru a reflecta noul context economic în contextul asigurării creșterii semnificative a finanțării din partea partenerilor externi. Declarații în acest sens au fost făcute vineri, 11 martie, de prim-ministra Natalia Gavrilița, împreună cu șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru Republica Moldova, Ruben Atoyan, în cadrul unei conferințe de presă.

„Guvernul evaluează în mod constant riscurile și consecințele războiului din Ucraina pentru economia R. Moldova și bunăstarea cetățenilor. În această săptămână, împreună cu misiunea FMI suntem în proces de evaluare a consecințelor economice ale războiului din Ucraina, acțiunile pe care Guvernul de consideră necesare pentru gestionarea riscurilor și diminuarea impactului asupra economiei precum și implicațiile bugetare”, a declarat Gavrilița.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Guvernul a solicitat revizuirea programului cu FMI pentru a reflecta noul context economic și să asigure creșterea semnificativă a finanțării din partea partenerilor externi în special în formă de suport direct nerambursabil.

„Războiul din Ucraina și sancțiunile economice impuse Federației Ruse au consecințe complexe asupra economiei globale. Chiar și înainte de războiul din Ucraina, Moldova era deja afectată de criza energetică și de cea a prețurilor. Fluxul de refugiați și perturbarea comerțului cu Ucraina, Federația Rusă și Belarus va pune și mai multă presiune pe economie. Totuși indicatorii macroeconomici a R. Moldova, indicatorii fundamentali, sunt puternici, iar bugetul are un grad de rezervă și flexibilitate”, a menționat șefa Executivului.


Timp de o săptămână, echipa FMI a evaluat realizarea programului de reforme economice, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanţare extinsă (EFF), precum și necesitățile adiționale de finanțare în lumina contextului macroeconomic actual.
Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media