„Pe domeniul consolidării securității naționale avem două proiecte de lege care se află pe agenda Parlamentului. Este vorba de o lege cadru privind Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Legea privind activitatea contra-informativă și informativă externă. Sunt legi care reglementează mai multe lucruri în domeniul intelligence din Republica Moldova. Vin să dea anumite împuterniciri SIS în apărarea intereselor naționale și a securității de stat”, a spus Andrian Cheptonaru, la emisiunea „Impact Global” de la TVR Moldova.
Potrivit parlamentarului, ar putea dura aproximativ o lună de zile până când aceste legi vor fi dezbătute în plenul Legislativului pentru a fi votate.
„Aceste legi au fost trimise încă în toamnă, atunci când au fost înregistrate, Comisiei de la Veneția. Zilele trecute a venit un draft al raportului Comisiei de la Veneția, s-a solicitat opinia Parlamentului privind acest draft. Există un schimb de corespondență dintre Parlament și Comisia de la Veneția ca să putem să le introducem pe ordinea de zi a Legislativului. Intuiesc că este vorba de aproximativ o lună până vom definitiva această corespondență ca să putem să le introducem în ordinea de zi”.
Amintim că, la începutul lunii februarie curent, președintele Ucrainei Vladimir Zelenskiy a anunțat că a informat-o pe Maia Sandu despre „planurile Rusiei de a destabiliza situația în Republica Moldova”. Potrivit liderului de la Kiev, spionajul ucrainean a depistat un document ce ar conține planurile serviciilor secrete rusești în raport cu Republica Moldova.
Urmare a declarațiilor președintelui Ucrainei, SIS-ul de la Chișinău a confirmat recepționarea informațiilor respective de la partenerii ucraineni. În același timp, a anunțat că desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere.
În acest context, SIS a confirmat de asemenea că, atât din informațiile prezentate de partenerii ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.
Iar la 13 februarie, președinta Maia Sandu a declarat public că Kremlinul are un nou plan de destabilizare a situației de securitate a Republicii Moldova, cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, inclusiv cetățeni străini, în acțiuni violente, pentru a forța schimbarea puterii de la Chișinău.
Șefa statului a spus că documentele recepționate de la instituțiile ucrainene demonstrează „o bună documentare” a locațiilor și a aspectelor logistice pentru organizarea activităților subversive pe teritoriul Republicii Moldova și a îndemnat instituțiile statului să dea dovadă de vigilență maximă.
Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat că „Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în următoare Ucraină”. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat unui post de televiziune din Federația Rusă. Acesta făcut referire și la alegerea Maiei Sandu în funcția de președintă, care potrivit lui Lavrov, a avut loc prin „metode destul de specifice și departe de a fi liber și democratic”.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis o notă prin care a „respins categoric” declarațiile șefului diplomației ruse, menționând că „nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse”.
