LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 143. Cel puțin trei uciși și 15 răniți, în urma unui atac asupra orașului Dnipro. Incendii de proporții și pericol de răspândire a substanțelor nocive la Odesa, în urma bombardamentelor

16 iulie 2022, 09:49 Ucraina 443
Război în Ucraina.  Sursa: Replica Media

Ucraina se află în cea de-a 143-a zi de război, iar luptele continuă în Donbas. În dimineața zilei de sâmbătă, 16 iulie, la Odesa, a avut loc un atac cu rachete, iar ulterior a izbucnit un incendiu de proporții cu aamenințarea de a lua foc subtanțe periculoase pentru sănătate.

În același timp armata ucraineană a reușit să stopeze încercarea rușilor de a ocupa autostrada dintre Lîsîceansk și Bahmut.

Ucraina a recepționat sistemele de rachete M270 MLRS oferite de SUA.

UPDATE 16:22. O rachetă lansată de ruși a lovit azi-noapte nord-estul orașului ucrainean Ciuhuiiv din regiunea Harkov, omorând trei persoane, inclusiv o femeie în vârstă de 70 de ani, și rănind alte trei persoane, a spus sâmbătă guvernatorul regional, conform Reuters.

Atacul a lovit o clădire rezidențială de două etaje, o școală și un magazin iar salvatorii căutau printre dărămături, au declarat guvernatorul Oleg Sinehubov și polițiștii.

Un oficial regional din poliție a declarat că Rusia a lansat patru rachete spre oraș din apropierea orașului vestic Belgorod, în jurul orei locale 03:30.

UPDATE 15:51. Două persoane au fost ucise sâmbătă în Nikopol atunci când bombardamentele rusești au lovit orașul din sudul Ucrainei, potrivit serviciilor de urgență și a guvernatorului regional.

Salvatorii au recuperat cadavrele celor două persoane din dărâmături, potrivit serviciilor de urgență. Guvernatorul regional din Dnepropetrovsk, Valentin Reznicenko, a spus că Rusia a lansat 53 de rachete Grad către oraș.

UPDATE 14:35. Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a ordonat forțelor Rusiei să „intensifice acțiunile” în Ucraina, potrivit Kyiv Independent.

Ministerul Apărării al Rusiei a raportat că Serghei Șoigu „a inspectat” trupele rusești ce luptă în Ucraina, spunând că a „vizitat un post de comandă” însă nu a precizat locul sau data, potrivit Kyiv Independent.

UPDATE 13:04. O altă femeie a murit în spital în urma unui atac cu rachetă asupra localității Vinnița. Numărul morților a crescut la 24, iar patru persoane rămân dispărute, scrie Hromadske.

UPDATE 12:32. Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei infirmează că salvatorii au stins incendiul a două pavilioane comerciale pe o suprafață de 100 de metri pătrați. în localitatea Bahmut, care a izbucnit urmare a bombardamentelor de către ruși.

În Kramatorsk, un alt incendiu a fost stins, după ce a luat foc o suprafață cu grâu de 7 hectare.

Potrivit Serviciului de Urgență, cinci persoane care au fost rănite în urma bombardării așezărilor din Bahmut, Hirnîk și Ostrovske din raionul Pokrovske și care au fost transportați pentru îngrijire medicală urgentă. În satul Ostrovske, raionul Pokrovske, în timpul analizei dărâmăturii unui imobil de locuințe distrus prin bombardare, a fost descoperit și îndepărtat cadavrul unei femei. În orașul Krasnohorivka, personalul a scos cadavrul unui bărbat de sub dărâmăturile unei case.

UPDATE 12:00. Imagini din satelit, obținute de CNN, prezintă mai multe drone militare iraniene expuse la o bază aeriană din centrul iranului, pentru a fi inspectate de către membrii unei delegații ruse. Rușii au vizitat baza respectivă de cel puțin două ori în ultima lună, a precizat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, scrie Digi24.

UPDATE 11:04. Șeful Regiunii Dnipropetrovsk Valentin Reznicenko a anunțat că cel puțin 3 oameni au fost uciși iar 15 răniți într-un atac cu rachetă asupra orașului ucrainean Dnipro.

„Rachetele au lovit o fabrică industrială și o stradă aglomerată. Atacul rușilor a luat viețile a trei oameni, alți 15 au fost răniți. Suntem în curs de determinare a amplorii distrugerilor ”, a spus Reznicenko pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 10:34. Șeful Administrației Regionale din Luhansk Serghei Gaidai a anunțat că armata ucraineană a oprit încercarea rușilor de a ocupa autostrada dintre Lîsîceansk și Bahmut.

„Rușii și-au propus de mai bine de două luni să apuce drumul important din punct de vedere strategic pentru ei, dar încă nu pot controla câțiva kilometri din acest drum”, a subliniat Gaidai.

UPDATE 09:40. Comandamentul operațional „Sud” anunță că în dimineața zilei de sâmbătă, 16 iulie, la Odesa, din cauza unui incendiu izbucnit în urma unei lovituri cu rachete inamice, a existat amenințarea cu aprindere a unor substanțe periculoase.

„În prezent, există o ameninţare de incendiu care se apropie de substanţele explozive. Stingerea incendiilor continuă", a spus comandamentul.

Salvatorii sunt la fața locului.

Șeful Administrației Militare Regionale Odesa, Serghei Bratciuk, într-un mesaj video, s-a concentrat asupra faptului că nimeni nu a fost rănit în urma atacului cu rachetă: gardienii depozitului, care a fost lovit de o rachetă inamică, au ținut cont de regulile de siguranță în timpul raidului aerian, au coborât la adăpost și „asta le-a salvat viața”.

REPLICA MEDIA transmite în regim de LIVE TEXT toate evenimentele din Ucraina. Toate știrile despre invazia Rusiei în Ucraina sunt aici pentru fiecare zi: 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie, 1 martie, 2 martie, 3 martie, 4 martie, 5 martie, 6 martie, 7 martie, 8 martie, 9 martie, 10 martie, 11 martie, 12 martie, 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie, 20 martie, 21 martie, 22 martie, 23 martie, 24 martie, 25 martie, 26 martie, 27 martie, 28 martie, 29 martie, 30 martie, 31 martie, 1 aprilie, 2 aprilie, 3 aprilie, 4 aprilie, 5 aprilie, 6 aprilie, 7 aprilie, 8 aprilie, 9 aprilie, 10 aprilie, 11 aprilie, 12 aprilie, 13 aprilie, 14 aprilie, 15 aprilie, 16 aprilie, 17 aprilie, 18 aprilie, 19 aprilie, 20 aprilie, 21 aprilie, 22 aprilie, 23 aprilie, 24 aprilie, 25 aprilie, 26 aprilie, 27 aprilie, 28 aprilie, 29 aprilie, 30 aprilie, 1 mai, 2 mai, 3 mai, 4 mai, 5 mai, 6 mai, 7 mai, 8 mai, 9 mai, 10 mai, 11 mai, 12 mai, 13 mai, 14 mai, 15 mai, 16 mai, 17 mai, 18 mai, 19 mai, 20 mai, 21 mai, 22 mai, 23 mai, 24 mai, 25 mai, 26 mai, 27 mai, 28 mai, 29 mai, 30 mai, 31 mai, 1 iunie, 2 iunie, 3 iunie, 4 iunie, 5 iunie, 6 iunie, 7 iunie, 8 iunie, 9 iunie, 10 iunie, 11 iunie, 12 iunie, 13 iunie, 14 iunie, 15 iunie, 16 iunie, 17 iunie, 18 iunie, 19 iunie, 20 iunie, 21 iunie, 22 iunie, 23 iunie, 24 iunie, 25 iunie, 26 iunie, 27 iunie, 28 iunie, 29 iunie, 30 iunie, 1 iulie, 2 iulie, 3 iulie, 4 iulie, 5 iulie, 6 iulie, 7 iulie, 8 iulie, 9 iulie, 10 iulie, 11 iulie, 12 iulie, 13 iulie, 14 iulie și 15 iulie.


IMPORTANT!!! Este un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media