Autoritățile moldovenești refuză extrădarea deputatului ucrainean Evghenii Iakovenko către Belarus și îl eliberează din izolator

7 iunie 2022, 17:38 Justiție 236
Evghenii Iakovenko.  Sursa: nv.ua

Autoritățile Republicii Moldova au refuzat extrădarea în Republica Belarus a deputatului ucrainean Evghenii Iakovenko, aflat în lista persoanelor căutate prin INTERPOL, care a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova la data de 4 iunie.

O ordonanță în acest sens a fost semnată de procurorul-șef interimar, Dumitru Robu, care a motivat că în privința parlamentarului, în contextul situației militare din regiune în care Belarus susține agresiunea rusă în Ucraina, există „suspiciuni serioase de a crede că, în caz de extrădare, acestuia nu îi vor fi respectate drepturile și nu va avea acces la un proces echitabil”.

Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora din cadrul Procuraturii Generale Mariana Cherpec.

Prin ordonanța emisă la 07.06.2022 de către Procurorul General interimar s-a dispus refuzul de a fi extrădat în Republica Belarus a cetățeanului Ucrainei, cu statut de deputat în Rada Supremă a Ucrainei, care a fost reținut la 04.06.2022 pe teritoriul Republicii Moldova”, anunță PG.

De asemenea, deputatul neafiliat din Rada Supremă a fost eliberat din izolatorul de detenție provizorie.

„Concomitent cu refuzul extrădării deputatului vizat, s-a dispus și punerea acestuia în libertate. Raționamentele care au stat la baza emiterii ordonanței de refuz a extrădarii au fost determinate de statutul persoanei vizate de membru în Rada Supremă a Ucrainei, câștigând alegerile în 2019, în regiunea Donețk, teritoriu aflat în dispută și afectat de invazia armata, în contextul situației geopolitice din regiune.

Or, prin rezoluția sa din 09.03.2022 privind agresiunea rusa impotriva Ucrainei, Parlamentul Uniunii Europene a condamnat asistența Republicii Belarus în invazie, iar ulterior a urmat impunerea unui șir de sancțiuni față de Republica Belarus.

În aceste circumstanțe, statutul de deputat al persoanei reținute este extrem de relevantă în contextul adoptării soluției de extrădare a acestuia către autoritățile competente ale Belarusului. Astfel, aceste constatări ridică suspiciuni serioase de a crede că, în caz de extrădare, acestuia nu îi vor fi respectate drepturile persoanei și nu va avea acces la un proces echitabil”, precizează Procuratura.

Prin urmare, potrivit PG, reieșind din riscurile enunțate, s-a constatat existența unor motive suficiente de a declara imposibilitatea extrădării deputatului din Rada Supremă a Ucrainei către autoritățile competente ale Republicii Belarus.

Amintim că, la 5 iunie a devenit cunoscut faptul că un cetățean al Ucrainei, care se regăsea în baza de date ca fiind dat în căutare internațională prin INTERPOL, a fost reținut de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Portalul deschide.md a dezvăluit că este vorba despre Evghenii Iakovenko, deputat în Rada Supremă din Ucraina.

Iakovenko a ajuns în parlamentul ucrainean în anul 2019, fiind candidat din partea partidului „Batikivșina”, condus de fosta prim-ministră, Iulia Timoșenko. Totuși, ajuns în Rada Supremă, acesta a preferat să rămână deputat neafiliat.

Tot el a fost cel care a luptat în cadrul alegerilor din 2019 împotriva oamenilor oligarhului ucrainean și cumătrului lui Vladimir Putin, Viktor Medvedciuk. După victoria obținută în alegeri, Iakovenko a fost acuzat de echipa lui Medvedciuk de falsificarea rezultatelor scrutinului și coruperea alegătorilor.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media