ULTIMA ORĂ/ VIDEO/ Guvernul compensează primii 500 de metri cubi la gaze naturale pentru agenții economici, abonați la Moldovagaz

31 ianuarie 2022, 13:06 Economie 265
Natalia Gavrilița.  Sursa: captură video/Privesc.eu

Prim-ministra Natalia Gavrilița anunță astăzi, 31 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că Guvernul va compensa primii 500 de metri cubi de gaze naturale pentru agenții economici, abonați la Moldovagaz, ca măsură de ajutor, în contextul creșterii tarifului la gaze naturale.

Decizia urmează să fie adoptată marți, 1 februarie, de către membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

„Guvernul a analizat un proiect de compensare pentru agenții economici. Guvernul va compensa primii 500 metri cubi de gaz consumat pentru toți agenții economici. Aceste compensații vor fi acordate retroactiv, aplicate din 1 ianuarie anul curent. Este un program care va avea același mecanism ca și la consumatorii casnici. Vom lucra pentru un program țintit pentru a reduce creșterea tarifelor la alimente importante”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

„În total sunt 10.500 de beneficiari, mai mult de jumătate vor fi compensați integrali. Pentru beneficiarii cruciali, vom oferi un intrument suplimentar”, a spus ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Membrii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au aprobat, la 28 ianuarie, tariful final la gazele naturale pentru consumatorii casnici. Astfel, începând cu luna februarie, cetățenii vor achita un tarif de 15 lei și 18 bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful cu 4 lei și 18 bani mai mare decât am plătit pentru consumul din lunile noiembrie și decembrie anul trecut.

Anterior, SA „Moldovagaz” a înaintat ANRE o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali de la 10 196 la 14 437 lei pentru mia de metri cubi fără TV, ceea ce pentru gazele naturale constituie 8%. Cu TVA inclus, tariful pentru consumatorii casnici, propus de Moldovagaz trebuia să fie de 15.59 lei pentru un metru cub de gaz.
Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media