VIDEO/ FMF i-a găzduit pe jucătorii străini ai echipelor Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk la baza de pregătire din Vadul lui Vodă

28 februarie 2022, 13:38 Sport 222
Baza Vadul lui Vodă.  Sursa: fmf.md

În contextul evenimentelor din Ucraina, Federația Moldovenească de Fotbal a venit în sprijinul colegilor din țara vecină. Astfel, FMF a organizat preluarea fotbaliștilor străini ale cluburilor Dinamo Kiev și Șahtior Donețk de la vama Criva și găzduirea acestora la baza de pregătire de la Vadul lui Vodă.

Jucătorii stranieri împreună cu familiile au fost cazați temporar la baza de pregătire a Federației din Vadul lui Vodă. De asemenea, i-a asigurat cu hrană, asistență medicală și transport spre România, pentru a face deplasarea ulterioară în țările lor.

„Nu am crezut vreodată că voi trăi așa momente cum am avut în ultimele patru zile. M-am simțit ca într-un film de groază, deoarece nu m-am așteptat să trăiesc pe timp de război. Cel mai rău lucru pentru mine a fost să mă aflu într-o cameră (nu în hotel), uneori fără lumină, încercând să calmez 70 de oameni care erau înăuntru, care erau panicați, înfricoșați, stresați. Au fost cele mai grele momente din viața mea”, a declarat Junior Moraes, jucătorul lui Șahtior pentru fmf.md.

Totodată, cei doi moldoveni care evoluează pentru clubul Dinamo Kiev, Emil Caras și Arcadie Zaporojanu, au revenit acasă în siguranță.


Anatol
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media