Un militar ucrainean s-a aruncat în aer cu tot cu pod, pentru a încetini avansarea tancurilor rusești în Ucraina

25 februarie 2022, 12:55 Ucraina 524
Militar ucrainean, s-a aruncat în aer cu tot cu pod.  Sursa: Сухопутні війська ЗС України

Un soldat ucrainean, cu prețul vieții sale, a aruncat în aer podul pentru a opri înaintarea unei coloane de tancuri rusești din Crimeea, anunță serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei. Este vorba despre inginerul unui batalion separat de marinari, pe nume Vitalii Skakun, care a s-a aruncat în aer în timp ce se afla pe podul rutier din Genichesk.

„Batalionul de marinari a decis să arunce în aer podul rutier pentru a împiedica înaintarea inamicului. Vitalii Skakun, un inginer al unui batalion separat, s-a oferit voluntar pentru a îndeplini această sarcină. Podul era minat, nu a avut timp să plece. Potrivit colegilor de luptă, Vitalii a luat legătura și a spus că aruncă în aer podul. Imediat s-a auzit o explozie. Fratele nostru a murit. Fapta sa eroică a încetinit semnificativ înaintarea inamicului, ceea ce a permis unității să redistribuie și să organizeze apărarea”, se arată în mesajul Forțelor Armate ale Ucrainei.

Soldatul urmează să fie decorat post-mortem.


Conform administraţiei din Herson, această regiune din sud este în prezent prezent parţial sub controlul trupelor ruse, inclusiv oraşul Ghenicesk, iar în urma atacurilor armatei ruse au fost ucişi 13 civili, printre care doi copii, şi nouă soldaţi ucraineni.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media