Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a comunicat că MAEIE, în cooperare cu instituțiile naționale și misiunile diplomatice ale țării noastre peste hotare, va acorda o atenție deosebită popularizării culturii și artiștilor din Moldova.
„Ne vom implica proactiv în promovarea țării și a tuturor celor care sunt stegarii culturii naționale pe plan extern. Pentru țara noastră, diplomația culturală constituie un instrument eficient pentru promovarea valorilor și identității noastre, iar formația Zdob și Zdub și Frații Advahov prin prestația lor de excepție au dovedit că sunt adevărați ambasadori ai culturii noastre,” a punctat ministrul Nicu Popescu.
Pentru contribuția substanțială avută în cadrul concursului Eurovision și în semn de apreciere pentru consolidarea imaginii și profilului cultural al Republicii Moldova în străinătate, formației Zdob și Zdub și Fraților Advahov le-au fost acordate distincțiile „Meritul Diplomatic” gradul III.
Amintim că, Republica Moldova a intrat în top 10 la concursul internațional Eurovision Song Contest 2022. Băieții de la Zdob și Zdub și orchestra Fraților Advahov au reușit să claseze țara noastră pe locul 7. Moldovenii noștri au ridicat sala în picioare cu melodia „Trenulețul”, cântată în limba română și engleză. Publicul a fost încântat de prestația lor, au chiuit și au dansat. Câștigătoarea ediției de anul acesta a devenit țara vecină, Ucraina.
