Astăzi este marcată Ziua Universală a Iei – simbol valorificat în plan național și internațional

24 iunie 2022, 10:41 Cultură 57
Ziua Universală a Iei.  Sursa: Foto Simbol

Astăzi, 24 iunie, este marcată Ziua Universală a Iei – simbol valorificat în plan național și universal. Ia constituie un element de tradiție în care se regăsesc puternice simboluri ancestrale ale moștenirii imateriale a umanității.

Purtată de-a lungul timpului la cele mai importante evenimente din viața satului, ia românească continuă să fie o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artiști plastici sau pentru creatori de modă din întreaga lume, devenind o marcă recognoscibilă oriunde în lume și un adevărat ambasador cultural al întregului spațiu românesc.

Ziua Universală a Iei constituie un prilej de apropiere pentru românii din afara granițelor, precum și o invitație pentru tinerele generații de a se reîntoarce la rădăcini și de a descoperi valorile tradiționale românești.

Piesă principală a costumului tradiţional, cămaşa însoţeşte omul în toate ipostazele existenţei sale. La arat şi semănat, la seceriș şi pescuit, chiar şi în exploatările miniere, la biserică şi petreceri, la colindat şi nedei, la nunţi şi înmormântări, cămaşa are nenumărate funcți.

Simbolurile primordiale ale umanităţii, exprimate prin rigoarea formelor geometrice – linie, cerc, romb, pătrat, spirală, cruce – ne vorbesc despre soare şi stele, despre pământ şi apă, despre etapele existenţei umane şi despre universul spiritual al unui popor aflat într-un permanent dialog cu mediul înconjurător şi divinitate.

Din simbolistica ornamenticii costumului popular aflăm despre ocupaţiile locuitorilor, despre păsări şi animale, despre flori şi plante, despre dansurile oamenilor, despre opţiunile şi credinţele fiecărei generaţii. Prin compoziţiile şi motivele decorative folosite la împodobirea cămăşilor, catrinţelor, fotelor, maramelor, cepselor, conciurilor, a pieptarelor, cojoacelor, șubelor, sumanelor şi mantalelor, costumul devine o fascinantă concretizare vizuală a cosmogoniei şi mitologiei româneşti.

În anul 2021, dosarul Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova – a fost depus la UNESCO, în vederea înscrierii în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanității, într-un exercițiu diplomatic care reconfirmă cămașa cu altiță – ia – drept componentă a identității comune în România și Republica Moldova.

Diana
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media