Subiectele analizate în cadrul ședinței au abordat problemele stepelor și solurilor din zona de stepă, biodiversitatea zonei, problemele adaptării la schimbările climatice în aceste teritorii, necesitatea majorării bugetului și atragerii investițiilor din sectorul privat și din exterior, reducerea riscurilor și a impactului negativ al climei asupra agriculturii, majorarea suprafețelor plantațiilor forestiere, implementarea noilor tehnologii de irigare, etc.
În cadrul întâlnirii, viceministrul Agriculturii și Silviculturii din Republica Turcia, Fatih Metin s-a referit la progresul proiectelor executate la nivel bilateral, menționând că FAO are o experiență majoră la nivel internațional și există foarte multe proiecte cu potențial mare de îndeplinit în comun și foarte multe teme pentru acasă.
Cu referire la schimbările climatice, Fatih Metin a evidențiat o soluție urgentă care trebuie aplicată - plantarea spaţiilor forestiere, după modelul de succes al Turciei, care în ultimii 15 ani a majorat fondul silvic al țării, acoperind mai mult de un sfert din teritoriu.
Astfel, Fatih Metin şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini autoritățile din Republica Moldova în implementarea acestui proiect de mediu.
„Pe 11 noiembrie, Turcia a stabilit Ziua Națională de Plantare a Pomilor. Suntem gata să împărtășim experiența noastră de creștere a plantațiilor forestiere și de aceea vă invităm să participați alături de noi în această campanie”, a spus oficialul turc.
La rândul său, secretara de stat la Ministerul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, în contextul cooperării bilaterale, s-a referit la importanța stabilirii parteneriatelor durabile, în vederea preluării experienței, tehnologiilor și metodelor de îmbunătățire a sectorului protecției mediului și la necesitatea extinderii plantațiilor forestiere.
În Republica Moldova, campania anuală de înverzire „Un arbore pentru dăinuirea noastră” va fi desfășurată anul acesta pe 13 noiembrie, cu preluarea celor mai bune practici de împădurire, inclusiv și din exemplul Republicii Turcia.
