Instituția Procuraturii Anticorupție nu se va lăsa atrasă într-un joc de circumstanțe și nu va admite ca imaginea și autoritatea procurorilor să fie discreditată de inculpați. PA va urmări felul în care vor decurge lucrurile și va reacționa în măsura în care va considera că este afectată autoritatea și credibilitatea justiției”, este menționat în comunicatul PA.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat marți, 6 decembrie, lansarea unui web-site cu informații despre dosarele în care este cercetat penal. Președintele de onoare al PSRM a declarat că pe pagina web vor fi publicate integral materialele dosarelor, probele care urmează a fi cercetate de instanța de judecată, ce s-a găsit „de fapt” la percheziții și alte „informații relevante”.
În prezent, fostul șef de stat și președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, este cercetat penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, fiind persoană cu demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat în dosarul denumit generic „Energocom” .
Totodată, Igor Dodon în dosarul Kuliok, în care este învinuit de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Igor Dodon a fost reținut la 24 mai 2022, iar de atunci, timp de jumătate de an, mandatul său de arest la domiciliu a fost prelungit constant până la 18 noiembrie, când Magistrații Curții Supreme de Justiție au decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru un termen de 60 de zile.
Fostului președinte i s-a reținut și pașaportul pentru a nu putea fugi din țară.
În tot acest timp Igor Dodon a susținut că dosarele în care este cercetat penal „sunt politice și au fost ticluite în grabă, la comanda președintei Maia Sandu, fiind admise multiple încălcări și neglijări ale prevederilor legale”.
