VIDEO/ Prima doamnă a Ucrainei, decorată de Hillary Clinton în semn de „omagiu adus femeilor ucrainene” pentru curajul lor pe timp de război

6 decembrie 2022, 16:39 Ucraina 69
Olena Zelenska.  Sursa: Facebook/ OlenaZelenska

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a primit premiul „The Hillary Rodham Clinton Awards” al Institutului Georgetown pentru femei, pace și securitate, acordat anual pentru un leadership excepțional în recunoașterea rolului important al femeilor în crearea unei lumi mai pașnice și mai sigure, anunță Oficiul Președintelui Ucrainei.

Premiul i-a fost înmânat Olenei Zelenska prin videoconferință de către secretara de stat a SUA în perioada 2009-2013, Hillary Clinton.

„Vreau să fiu sinceră: nu simt că acest premiu îmi aparține doar mie. Întreaga Ucraină luptă acum pentru libertate și, în același timp, pentru o viață pașnică în lume. De aceea, permiteți-mi să mulțumesc și să împart acest premiu cu fiecare ucrainean care apără dreptul la pace”, a subliniat soția președintelui ucrainean în discursul său de la ceremonia de premiere.

Zelenska a adăugat că ea consideră acest premiu ca fiind un alt semn de susținere a Ucrainei de către Statele Unite.

După cum au precizat organizatorii premiului, ceremonia de decernare a premiului din acest an a fost un „omagiu adus femeilor ucrainene” - ca o recunoaștere a curajului femeilor ucrainene care desfășoară activități de menținere a păcii și activități umanitare.

Pe lângă Prima Doamnă a Ucrainei, printre laureați se numără: Katerina Levchenko, comisara guvernamentală pentru politica de gen; Oleksandra Matviiciuk, șefa Centrului pentru libertăți civile; Natalia Karbowska, co-fondatoare și directoare de dezvoltare strategică al Fondului ucrainean pentru femei.

Potrivit organizatorilor, toate aceste femei simbolizează decenii de muncă curajoasă în prima linie a Guvernului și a societății civile.

Premiul a fost de asemenea acordat Alteței Sale Regale Sophie, Contesă de Wessex, pentru sprijinul său îndelungat în favoarea egalității de gen și pentru rolul de lider în lupta împotriva violenței sexuale în conflictele din întreaga lume, inclusiv în Ucraina.

Institutul Georgetown pentru femei, pace și securitate (GIWPS) studiază și evidențiază rolul și experiențele femeilor în domeniul păcii și securității în întreaga lume. Printre laureații anteriori ai premiului anual se numără Michelle Bachelet, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Nadia Murad, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, și alții.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media