Al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc în R. Moldova, anunță Maia Sandu

6 octombrie 2022, 22:57 Politică 151
Maia Sandu la Praga - la inaugurarea Comunității Politice Europene. 6 octombrie 2022.  Sursa: Maia Sandu/Facebook

Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut joi seara, 6 octombrie, de către președinta Maia Sandu, aflată în capitala Cehiei, unde participă la inaugurarea CPE.

„Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. Propunerea de a găzdui reuniunea celor 44 lideri ai statelor și regiunilor din Europa în țara noastră accentuează sprijinul univoc al partenerilor noștri pentru parcursul și viitorul european al Moldovei. El reflectă de asemenea caracterul pragmatic și orientat spre rezultat, pe care dorim să-l conferim Comunității Politice Europene create astăzi.

Dragi prieteni, vă așteptăm la Chișinău!”, a declarat președinta țării.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat joi, 6 octombrie, alături de liderii altor 43 de state și guverne din Europa, la inaugurarea Comunității Politice Europene (CPE).

Șefa statului a declarat că a discutat cu liderii europeni despre situația energetică din Republica Moldova și a reiterat necesitatea acțiunilor hotărâte pentru menținerea păcii și consolidării securității în Europa.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media