RISE/ Agenți FSB, responsabili de Moldova: Numele șefilor departamentului special de la Kremlin, fotografii și rapoarte cu scenarii de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova

31 octombrie 2022, 17:22 Politică 417
Agenți FSB, responsabili de Moldova.  Sursa: RISE Moldova

În cadrul Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) a fost creat un departament special, ai cărui ofițeri se ocupă exclusiv de Republica Moldova. Într-o nouă anchetă transfrontalieră, jurnaliștii RISE Moldova în comun cu Centrul „Dossier” au identificat șefii acestui departament, au obținut fotografii cu ei și au obținut confirmarea unor operațiuni secrete, pe care polit-tehnologii și FSB le-au desfășurat în R. Moldova în ultimii 4 ani. Mai mult, au fost găsite rapoarte cu scenarii de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova.

Jurnaliştii RISE Moldova și ai Centrului „Dossier” au aflat:

  • cine este angajatul Serviciului Federal rus de Securitate „responsabil” de coordonarea politicienilor moldoveni;
  • prin intermediul cui serviciile rusești au influenţat alegerile din Republica Moldova; precum și
  • cine dintre ofiţerii de securitate, având acoperire diplomatică, „supraveghează” regiunea transnistreană şi sudul Ucrainei.

25 decembrie 2016. Pe Aeroportul Internaţional Chişinău aterizează un avion de rută de la Moscova. La bordul navei se află un cetăţean rus cu paşaport diplomatic. Sosirea lui coincide cu perioada în care Igor Dodon intra în exercițiul funcției de președinte al Republicii Moldova.

Misteriosul pasager nu era nimeni altul decât Dmitrii Miliutin, general al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Federaţiei Ruse, iar vizita lui se va desfășura departe de ochii presei. Totuşi, în următorii ani, colegii lui, precum și politicienii moldoveni pe care îi tutelează, vor juca un rol important în multiplele operaţiuni secrete desfășurate în interiorul politicii de la Chișinău.

Serviciile de securitate reprezintă unul din instrumentele de bază prin intermediul căruia Federația Rusă încearcă să influențeze starea de lucruri din fostele state sovietice. Este concluzia unei note secrete elaborată de Statul Major al Federației Ruse şi destinată administrației de Kremlin. Nota a fost transmisă jurnaliștilor RISE Moldova de către colegii de la Centrul „Dossier”.

În cazul Moldovei, responsabil principal este pasagerul discret de pe cursa Moscova-Chișinău din 2016. Anume pe generalul FSB Dmitrii Miliutin, în vârstă de 55 de ani, îl indică în această postură atât sursele RISE, cât şi „Dossier”.

Conform datelor portalului rus de investigații „IStories”, în cadrul FSB generalul Miliutin deţine funcţia de șef adjunct al Departamentului Informaţii Operative al Direcţiei 5. Potrivit jurnaliştilor ruşi, anume în baza rapoartelor întocmite de Direcţia 5, administrația de la Kremlin a și luat decizia de a invada Ucraina.

Ei plăsmuiau, interpretau greşit, uneori chiar își dădeau frâu liber imaginaţiei, iar conducerea credea în toate acestea cu plăcere. De exemplu, ei scriau că regiunile Ucrainei trăiesc separat de autoritățile de la Kiev și, deîndată ce vor fi stimulate un pic, ele vor alerga spre Rusia”, citează IStories un fost angajat al FSB.

„JOC POLITIC SUBTIL”
O sursa din anturajul lui Miliutin a transmis în posesia redacţiilor RISE Moldova şi „Dossier” mai multe imagini realizate în 2017, la un banchet organizat cu prilejul zilei de naștere a lui Miliutin. Mai exact – aniversarea a 50 de ani.

Pozele cu Miliutin, coordonatorul Moldovei din cadrul FSB, precum și cu mai mulți colegi de-ai săi, Rise Moldova le publică în premieră.

O stilizare comică a unei bancnote sovietice. Fotografie cu ocazia împlinirii a 50 de ani a ofițerului FSB, Miliutin. Foto: „Dossier”

În imagini Rise Moldova l-a mai identificat pe Valerii Soloha, șeful Secției nr. 11 din cadrul Departamentului Informaţii Operative. Soloha e subalternul lui Miliutin și, la fel ca superiorul său, e responsabil de tutelarea intereselor rusești pe malul drept al Moldovei. În cadrul festivității, Soloha l-a complimentat pe Miliutin. Și a accentuat: „Personal, sunt adeptul operațiunilor dure, […] dar noi facem un joc politic subtil”.

Anterior, Renato Usatîi, liderul formațiunii „Partidul Nostru”, a pomenit direct de „operațiunile dure” ale lui Soloha, personal, și ale FSB-ului, în general. În cadrul unui briefing din 2020, Usatîi a declarat că Soloha ar fi fost implicat în exercitarea presiunilor asupra colegilor săi de partid, pentru că refuzase să susțină realegerea lui Igor Dodon pentru al doilea mandat de președinte.

Natalia Miliutin (sotia), Dmitrii Miliutin, Valerii Soloha Foto: Центр „Досье”

Afirmațiile lui Usatîi despre influența FSB-ului asupra politicii moldovenești Rise Moldova a reușit să le confirme din mai multe surse și baze de date.

STRATEGIE PENTRU SOCIALIȘTI
Noiembrie 2019. Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, filmează cu telefonul, în incinta sediului Partidului Socialiștilor, cum un grup din vreo 30 de persoane jubilează victoria socialistului Ion Ceban la alegerile pentru funcția de primar general al mun. Chișinău.

În obiectiv ajunge și Vladimir Șirobokov, expert în tehnologii politice din Federația Rusă. Ca și Miliutin, e originar din Ijevsk, un oraș din extremitatea sud-estică a Rusiei europene.

Jurnaliștii RISE Moldova și „Dossier” au reușit să afle că Șirobokov este autorul unui document în care este prezentată, succint, strategia de activitate a staffului electoral al socialiștilor pentru anul 2019. Mai mult, documentul a fost adresat și generalului FSB Dmitri Miliutin, coordonatorul principal al intereselor rusești în Moldova.

Generalul FSB Dmitrii Miliutin la fel a avut acces la strategiile consultanților ruși privind desfășurarea campaniilor electorale ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Mai mult decât atât, unele rapoarte îi erau transmise prin intermediul soției lui, Natalia. Altfel spus, în operațiunile sale de influențare a politicii de la Chișinău, el ar fi putut să-și folosească soția drept persoană de legătură.

Continuarea anchetei poate fi găsită pe Rise Moldova.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media