UE cere rezolvarea prin dialog a tensiunilor legate de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA

3 august 2022, 17:16 Externe 45
Steaguri ale Uniunii Europene, UE.  Sursa: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a cerut miercuri rezolvarea prin dialog a tensiunilor legate de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi menţinerea canalelor de comunicare cu China, pentru evitarea erorilor de apreciere, informează Reuters.

„UE este interesată de menţinerea păcii şi a statu quo-ului în Strâmtoarea Taiwan", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, informează Reuters și Agerpres.

„Încurajăm o rezolvare paşnică a problemelor de o parte şi de alta a strâmtorii. Trebuie menţinute canale corespunzătoare de comunicare, pentru a reduce riscurile erorilor de calcul”, a adăugat sursa respectivă.

Conform aceluiaşi reprezentant oficial, UE are o politică clară privind „o singură Chină” şi recunoaşte guvernul de la Beijing ca singurul executiv legitim al Chinei, însă doreşte totodată „relaţii de prietenie şi o colaborare strânsă cu Taiwanul”.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a declarat miercuri că a venit cu intenţii paşnice în Taiwan, în contextul în care vizita sa a înfuriat Beijingul. Ea s-a întânit cu președinta Taiwanului Tsai Ing-wen căreia i-a transmis că vizita ei arată „în mod clar” că SUA nu vor abandona Taiwanul. La rândul ei, Tsai Ing-wen a numit-o pe Pelosi „prieten devotat” și a afirmat că Taiwanul își va „susține ferm” suveranitatea.

Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan în pofida avertismentelor Beijingului, care consideră această vizită drept o provocare gravă ce riscă să inflameze şi mai mult relaţiile dintre China şi SUA deja tensionate.

Aflată într-un turneu în Asia, Nancy Pelosi (82 de ani) este cel mai înalt responsabil american ales care vizitează insula în ultimii 25 de ani.

Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media