Potrivit reprezentanților formațiunii, a fost vorba despre câțiva provocatori care ar fi ieșit „dintr-o cârciumă din apropiere, iar unii dintre ei nici măcar nu erau din localitate”. În comunicat însă, nu se spune nimic despre întrebările date de participanții la întrunire care au întrebat despre furtul miliardului, migrația deputaților, numărul de partide la care a aderat Violeta Ivanov sau privatizarea Aeroportului.
„Totul a fost o jalnică înscenare, cu oameni agresivi și instruiți în ceea ce urmau să facă, trimiși să întrerupă întâlnirea colegei noastre cu cetățenii”, scrie în comunicatul Șor.
Formațiunea condusă de Ilan Șor, căutat la nivel național în Republica Moldova, spune că întâlnirea electorală a continuat după plecarea „provocatorilor” și că aceștia au fost huiduiți, iar „locuitorii satului Boșcana s-au convins cine muncește pentru oameni și cine face mizerii”.
„Cu o provocare în plus, cu una în minus, Partidul „ȘOR” merge mai departe. Noi lucrăm pentru oameni. Pentru toți. Inclusiv și pentru cei care ne provoacă. Totuși, cei mai mulți știu ce am făcut, văd rezultatele muncii noastre și nu cad atât de ușor în capcana dezinformării. Unele partide, din lipsă de realizări și mesaje concrete, caută doar să bage zâzanie și să mintă grosolan. Noi însă le transmitem un mesaj tranșat: nu le va reuși nimic. Deoarece pentru noi vorbesc faptele, iar ei, în afară decât să tulbure apele, nu prea știu să facă altceva”, se arată în comunicat.
