Vadim Ceban: „Moldovagaz nu intenționează curând să solicite ANRE ajustarea tarifelor la gaze naturale”

18 aprilie 2022, 13:19 Economie 206
Vadim Ceban, Moldovagaz.  Sursa: captură video/Privesc.eu

„Moldovagaz” nu intenționează în viitorul apropiat să solicite Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ajustarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali, anunță șeful companiei, Vadim Ceban, pe pagina sa de Telegram.

Amintim că conform calculelor preliminare, valoarea abaterilor de tarif acumulate de „Moldovagaz” în luna aprilie din cauza diferenței dintre costul achizițiilor de la Gazprom și prețul gazelor naturale furnizate consumatorilor finali se va ridica la peste jumătate de miliard de lei.

Președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a anunțat că, pentru luna aprilie, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate de concernul rus Gazprom către Republica Moldova s-a majorat la 1.193 de dolari pentru mia de metri cubi.

„Prețul de achiziție al gazelor naturale în aprilie, ținând cont de puterea calorică a acestuia, se va ridica la 1.193 de dolari SUA la mia de metri cubi pentru SA „Moldovagaz””, se arată într-un mesaj publicat pe Telegram de șeful Moldovagaz, fără a menționa dacă tariful se va majora pentru consumatorii casnici.

De menționat că încă din luna martie, președintele Consiliului de administrație al companiei, Vadim Ceban, anunțase că Moldovagaz ar putea fi nevoită să cumpere gaz natural la un preț mai mare de 1.000 de dolari pentru o mie de metri cubi.

În luna martie, Moldovagaz a cumpărat gaz la prețul de 547 de dolari pentru mia de metri cubi.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media