Granturi întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul inovațiilor digital. Principalele prevederi ale proiectului aprobat de Executiv

13 aprilie 2022, 16:28 Economie 134
Guvernul RM.  Sursa: Replica Media

Ministerul Economiei, prin intermediul ODIMM, va oferi granturi întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul inovațiilor digitale. Programul a fost aprobat miercuri, 13 aprilie, în cadrul ședinței de Guvern.

Obiectivul programului constă în acordarea finanțării nerambursabile sub formă de granturi ÎMM-urilor pe componentele de inovare digitală, tehnologie verde și producție sustenabilă în următoarele domenii: tehnologia informației și comunicațiilor, media digitală, fabricație, agricultură, educație, sănătate, servicii financiare, industrii creative, e-Comerț, reciclare.

Startup-urile tehnologice vor beneficia de finanțare nerambursabilă sub formă de granturi în limita de 80% din costurile legate de dezvoltarea și promovarea produselor și/sau serviciilor, dar nu mai mult de 500.000 lei.

Programul a fost elaborat în cadrul Acordului de parteneriat cu proiectul „Tehnologiile viitorului”, susținut de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite ale Americii și va fi finanțat atât din alocările bugetare, cât și din surse externe ale partenerilor de dezvoltare.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media