Ceilalți trei învinuiți, pe lângă fondatorul companiei, sunt un director operațional și doi agenți comerciali ai companiei, responsabili de relațiile cu clienții. Dosarul penal de bază a fost pornit pentru prejudicierea clienților cu aproape 40 milioane lei, după ce aceștia nu și-ar fi primit mobila de bucătărie comandată în 2021-2022. Acum, urmare a trimiterii în judecată a episoadelor din dosarul penal în privința acestor șapte persoane, investigațiile continuă și în privința celorlalte acțiuni de escrocherie, comise în privința a 168 de persoane nedreptățite.
În ceea ce privește victimele din România ale acestei escrocherii, procurorii PCCOCS cooperează în vederea audierii, la Chișinău, a persoanelor solicitate de autoritățile de investigație de peste Prut.
Amintim că, fondatorul companiei a fost reținut în ianuarie 2023, la aeroportul din Chișinău, chiar în momentul în care urma să părăsească Moldova, cu un bilet cu o singură direcție - Moscova, Rusia. Ulterior, în data de 7 aprilie, Curtea de Apel Chișinău a dispus eliberarea lui din arest în penitenciar în arest la domiciliu, contrar solicitării procurorului PCCOCS, iar învinuitul a forțat brățara de monitorizare GPS și s-a ascuns de autorități.
A urmat căutarea și reținerea repetată a acestuia, în data de 14 aprilie, și plasarea lui în arest preventiv, la solicitarea procurorului PCCOCS.
Urmare a trimiterii dosarului penal în judecată, acesta va fi examinat în fond, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Conform Codului penal, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 8 la 15 ani.
Mai multe detalii pe dosar, citiți AICI.
