Informația pentru Replica Media a fost confirmată de către avocatul său, Ruslan Dodica.
Cu câteva zile în urmă, ex-ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, aflat în detenție, a apărut în spațiul public prin intermediul unei noi postări pe contul său de Facebook în care avertizează că „persoane interesate în prelungirea termenului de detenție, au pus la cale o nouă campanie de defăimare” împotriva acestuia.
La data de 9 august, magistrații Curții de Apel Chișinău au respins recursul avocaților Alexandru Pînzari și au decis menținerea măsurii de arest preventiv.
Ex-ministru al Apărării și fost șef al Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile la data de 1 august 2021, fiind vizat în dosarul fostei Direcții 5, la fel ca și finul lui Plahotniuc, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 - Valeriu Cojocaru și Ion Cojocaru, angajat al Poliției de Frontieră.
Potrivit procurorilor, aceștia sunt bănuiți de abuz de serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice.
Direcția de Misiuni Speciale din cadrul INI a fost desființată în 2019 de către ministrul de Interne de atunci, Andrei Nastase.
Pînzari pledează nevinovat. Acesta a spus că decizia magistraților de a-l plasa în arest este una ilegală.
