DOC/ Fermierii, ultimatum către prim-minstra Gavrilița privind o întrevedere comună și amenință cu proteste: „În repetate rânduri nu ați dat curs invitației noastre și nici nu ați manifestat disponibilitatea față de un dialog constructiv”

6 septembrie 2022, 11:28 Agricultură 242
fermieri.  Sursa: ntv.md

Federația Națională a Fermierilor, Asociația Moldova Fruct și Forța Fermierilor, director executiv fiind fostul deputat Alexandr Slusari, insistă ca autoritățile centrale să declarare stare de urgență în agricultură, ceea ce ar permite fermierilor mai multe facilități fiscale producătorilor agricoli afectați, amânarea plăților scadente pentru creditori, dar și adresarea către partenerii externi pentru identificarea resurselor financiare. Totodată, fermierii lansează o ultimă invitație către prim-ministra Natalia Gavrilița pentru o întrevedere în cadrul căreia să fie discutate revendicările votate unanim de Consiliul de Administrare la ședința din 5 septembrie, în caz contrar agricultorii susțin că vor organiza proteste.

„Cu părere de rău, în repetate rânduri nu ați dat curs invitației noastre și nici nu ați manifestat disponibilitatea dumneavostră față de un dialog constructiv comun. (...) organizațiile noastre solicită insistent întrevederea cu dumneavoastră, împreună cu ministrul Finanțelor, cel târziu până la data de 12 septembrie”, se menționează în scrisoare.


Amintim că, membrii Consiliului Asociației „Forța Fermierilor” în repetate rânduri a cerut Guvernului introducerea stării de urgență în agricultură în contextul secetei severe pentru culturile de grupa a doua, iar în acest sens asociația și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea au avut mai multe întrevederi.

Anterior, Forța Fermierilor, director executiv al asociației fiind fostul deputat Alexandr Slusari, au denunțat „lipsa de dialog” cu conducerea țării privind revendicările fermierilor și au organizat proteste.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media