DOC/ A fost stabilită prima ședință de judecată în dosarul „Energocom” în care Igor Dodon este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat

14 septembrie 2022, 09:06 Justiție 250
Igor Dodon, la PG.  Sursa: Replica Media

Prima ședință de judecată în dosarul „Energocom” în care ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat a fost stabilită pentru data de 26 septembrie.

Potrivit portalului instanțelor, cauza penală, denumită generic „Energocom”, va fi examinată de judecătoarea Angela Catană.

Astfel, pe banca acuzaților, Igor Dodon va apărea la 26 septembrie, ora 16:00, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.


Amintim că, Procuratura Generală a încheiat acțiunile de urmărire penală pe episodul incriminat ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, vizat în cadrul cauzei penale, denumit generic „Energocom”, iar la începutul lunii august dosarul a fost trimis în judecată. În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

Totodată, Igor Dodon este investigat într-un alt dosar, inițiat la sfârșitul lunii mai curent, fiind bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media