Potrivit comunicatului așa-zisei instituții din stânga Nistrului, „plecarea cu un avion obișnuit a fost perturbată prin înăsprirea deliberată a procedurilor de control al pașapoartelor și a verificărilor aprofundate conform așa-zisei „liniei a doua”, inclusiv inspecției bunurilor personale și a bagajelor. ”
„Această provocare a fost sancționată de conducerea Republicii Moldova, care, ascunzându-se pe la spatele executorilor tehnici în persoana Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, într-un mod atât de primitiv, cu încălcarea acordurilor existente ale procesului de negociere, încearcă să limiteze activitatea reprezentantului politic al regiunii transnistrene”, se arată în comunicat.
Acțiunile de ieri au fost calificate drept „provocare” de către autoproclamatele autorități de la Tiraspol, subliniind că prin aceste acțiuni „Chișinăul și-a demonstrat atitudinea reală față de valorile democratice, drepturile și libertățile omului, și, de fapt, față de procesul de negocieri internaționale în sine, principiile sale fundamentale, disponibilitatea pentru un dialog constructiv cu regiunea transnistreană, și, în același timp, și-a arătat nivelul politic și diplomatic.”
Tiraspolul mai spune că „de mulți ani, partea moldovenească exercită presiuni motivate politic asupra cetățenilor și oficialităților din regiunea transnistreană pe Aeroportul din Chișinău, dar obstacolele administrative anterioare nu au dus la întreruperea zborurilor regulate.”
„Considerăm măsurile fără precedent de presiune personală asupra șefului echipei de negocieri a regiunii transnistrene ca o încercare a R. Moldova de a distruge mecanismele de negociere și de creștere a escaladării tensiunii. Chișinăul este atât de nesigur de propria poziție la masa negocierilor încât a decis să compenseze eșecul său politic și diplomatic cu metode atât de necivilizate. Este evident că astăzi partea moldovenească nu are dreptul moral să abordeze nici măcar întâmplător subiectul liberei circulații, care în ultimii ani a devenit un subiect favorit pentru pretenţiile nefondate împotriva regiunii transnistrene din partea oficialilor moldoveni”, se mai arată în comunicat.
Replica Media a solicitat o reacție din partea Biroului Politic de Reintegrare, precum și de la Poliția de Frontieră, cu privire la situația prezentată de așa-numitele autorități de la Tiraspol.
„Biroul Politici de Reintegrare nu a fost notificat despre o deplasare de serviciu a negociatorului-șef din partea Tiraspolului la Moscova”, a declarat consultanta superioară din cadrul Biroului, Mariana Sarî, a declarat pentru Replica Media, precizând că delegația transnistreană care a fost acum două săptămâni la Moscova a notificat BPR cu ocazia deplasării.
Contactată de Replica Media, ofițera de presă a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a anunțat că IGPF nu a fost notificată de BPR despre o anumită vizită de lucru în Federația Rusă.
„Poliția de Frontieră nu a fost notificată de
Biroul Politici de Reintegrare
despre posibila vizită de lucru a persoanei în cauză. Totodată, toți călătorii trec procedurile de control al trecerii frontierei de stat fără discriminare sau facilități”, a declarat Raisa Novițchi pentru Replica Media.
