Procurora acuză principalele probleme din activitatea instituției pe care o conduce, acuzând mai multe tentative de corupere și trafic de influență a unor avocați și că nu va toleara astfel de cazuri care i-au fost semnalate de mai multe ori.
„Avem în societate așa o percepție că toți din sitem sunt corupți, nu e adevărat, dar asta e percepția pentru că am permis acelor corupți să activeze nestingherit. Responsabilitatea noastră e să-i documentăm, să-i arestăm, să fie condamnați și trimiși la închisoare. Asta e prioritatea noastra pentru 2023, nu vom avea niciun progres dacă vom avea asa oameni in sistem. Trebuie să implicăm oameni simpli și procurori, și judecatori”, a declarat Drăgălin care a prezentat 3 cazuri documentate în ultimele luni de Procuratura Anticorupție care țin de acte de corupție realizate prin intermediul unor avocați cu mite de 10 mii de euro, altul cu 30 de mii Euro și altul cu 5,5 mii de Euro.
Toate cazurile au fost trimise în judecată, iar Veronica Drăgălin a ținut să precizeze că Procuratura respectă prezumția de nevinovăție a avocaților. Procurora a cerut tuturor celor afectați de acte de corupție din justiție să facă denunțuri la PA.
„Comentarii prin Social Media nu e un denunț sau plângere. Dacă aveți o informație concretă, veniți și depuneți o plângere și denunț cum prevede legea. Nu urmărim comentarii pe facebook, telegram, tik-tok sau instagram, mai ales când e vorba de persoane anonime și nu-și asumă responsabilitatea. Să fie foarte clar. Să respectați legea și să depuneți denunțuri prin metode cum scrie legea. Că așa avem o justiție corectă, noi toți trebuie să contribuim și să nu tolerăm corupția și imixtiunea. În primul rând noi, procurori, judecători din sistem, care avem putere, instrumente legale suntem principalii actori care să spună nu. Dacă știți că un coleg a luat bani și nu denunțați acest lucru, noi toți devenim parte a unei justiței compromise. Noi toți am luat un jurământ și trebuie să transmitem un mesaj foarte clar către ceilalți colegi care nu vor să schimbe lucrurile și nu vor adevărata justiție. Cetățenii care solicită bani, vă rog, nu plătiți aceste lucruri ca să putem interveni și să scoatem așa oameni din justiție. Dacă nu, nu vom putea avea progres pe cazuri grave”, a mai spus șefa PA.
De asemenea, Veronica Drăgălin spune că nu va tolera cazurile de corupție pasivă menționând că pentru a le examina, instituția pe care o conduce nu are nevoie de permisiuni speciale.
„Avocații, Procurorii și Judecătorii nu au imunitate pe articolele 324 și 326. Putem porni dosare de corupere pasivă pe avocați fără Uniunea Avocaților din Moldova, la fel judecătorii fără CSM și procurori, fără acordul CSP. Acești criminali nu au imunitate când e vorba de astfel de cazuri, a menționat procurora.
Veronica Drăgălin spune că a discutat personal cu reprezentanți din toate părțile sistemului judiciar cărora le-a transmis un apel.
„Ma adresez la avocați și Uniunii Avocaților din Moldova, ei fac din sistemul de justiție și am văzut cum mulți dintre ei care știu cu ce se ocupă unii colegi ai lor. Îndemn avocații și UAM să ia masuri. Când noi trimitem solicitări, să ia acțiuni, să suspende astfel de oameni și să dea un semnal că nu tolerează așa ceva.
Am un apel către legiuitori, că să avem o reforma adevarată e nevoie de implicarea lor, ca instituțiile să fie fortificate. Aici mă refer la PA, ne trebuie instrumente legale sa putem investiga, să avem resurse, discreție, respect pentru ceea ce facem.
E vorba de sistemul de justiție care trebuie fortificat. De exemplu, infracțiunile contra justiției. Legea din Moldova prevede că amestecul în justiție, falsificarea probelor se consideră infracțiuni ușoare, pedepsite cu închisoare până la 2 ani. Dezvăluirea de date din dosare penale nu se pedepsește cu închisoare. Vedem ce scurgeri se întâmplă, ne trebuie pedepse mai aspre, termene mai lungi pentru prescripție si când prindem oameni care mint, falsifică probe sau distribuie informații din dosare”, a mai declarat Veronica Drăgălin.
La final, șefa Procuraturii Anticorupție s-a arătat încrezătoare că împreună cu toți oamenii corecți din justiție vor reuși să scoată toți oamenii compromiși din sistem.
„Eu sunt convinsă că noi, judecători, procurori, cetățeni, avocați, legiuitori, cei car ne dorim o adevărată reformă a justiției suntem majoritatea și noi trebuie să ne concentrăm eforturile ca să scoatem cât mai repede persoanele compromise din justiție, numai așa vom avea succese”, a încheiat Drăgălin.
