Dosarul denumit „deputații transfugi”, clasat după trei ani de investigație: Declarațiile regretatei Elena Bodnarenco „nu au fost posibil de confirmat prin alte probe”

25 ianuarie 2023, 12:19 Justiție 123
Procuratura Generală.  Sursa: Replica Media

Dosarul penal denumit „deputații transfugi”, pornit la 28 august 2019 de către fostul procuror general interimar Dumitru Robu, în temeiul unei bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de coruperea activă, prevăzute la art. 325 alin. (3) lit. a) și lit. a1) din Codul penal, a fost clasat după trei ani de investigație, anunță Procuratura Generală.

Ulterior, la prezenta cauză penală au fost conexate alte 14 cauze penale pornite de către Procuratura Anticorupție în baza art. 324 alin. (3) lit. a) și b) (coruperea pasivă) și art. 325 alin. (3) lit. a) și lit. a1) (coruperea activă) din Codul penal, privind pretinsele acțiuni ilicite ale 14 ex-deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care, potrivit unui denunțător, au transmis și primit sume cuprinse între 200 000 euro și 300 000 euro, în perioada noiembrie - decembrie 2015, pentru ca să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și în calitatea lor de deputați să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.

Fiindu-le înaintată acuzarea în comiterea infracțiunilor, toți învinuiții sus nominalizați nu au recunoscut vinovăția, negând comiterea faptelor prejudecabile incriminate.

Proba principală în acuzare au fost declarațiile ex-deputatei din Formațiunea Partidului Comuniștilor, Elena Bodnarenco, făcute publice încă în anul 2016, care nu au fost posibil de confirmat prin alte probe. Mai mult ca atât, martorul în cauză a decedat la 04.07.2022.

„La 29 decembrie 2022, în rezultatul efectuării tuturor acțiunilor de urmărire penală impuse și epuizărilor căilor legale de administrare a probatoriului, persoanele puse sub învinuire au fost scoase de sub urmărire penală, iar procesul penal a fost clasat pe motiv că faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune”, informează PG.

Urmărirea penală continuă în partea acuzațiilor înaintate pentru comiterea infracțiunilor de îmbogățire ilicită împotriva a 13 ex-deputați.

Despre tentativele de corupere a deputatei comuniste s-a vorbit inclusiv în 2016. Elena Bod­na­renco preciza anterior pentru ZdG că aşteapta ca orga­nele de drept să se auto­se­si­zeze în urma dez­vă­lu­i­ri­lor sale des­pre fap­tul că i s-au pro­pus bani şi fun­cţii pen­tru a părăsi PCRM. „Şi mie mi s-a pro­pus să plec din PCRM. Am fost con­tac­tată de cineva din PD. E un mem­bru al par­ti­du­lui, mem­bru al fra­cţiu­nii par­la­men­tare. Chiar aştept rea­cţia Pro­cu­ra­tu­rii Gene­rale. Cu sigu­ranţă, o să merg pen­tru a depune decla­ra­ţii”, a spus anterior Bod­na­renco, evi­tând să dez­vă­luie numele celui care a contactat-o. „Eu am spus şi aşa des­tul”, pre­ci­zase ea.

Organele de anchetă însă, au renunțat la anchetă motivând că nu pot proba declarațiile deputatei.
Alina
publicat de:
Alina Frunza
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media