„Dacă nu se ajungea la o înțelegere, tariful probabil urma să fie crescut din nou la sfârșitul lunii decembrie la un preț de 8 lei, asta optimist vorbind din ce avem la moment. Un tarif de 8 lei sau mai mare la energia electrică pentru cetățeni avea să ducă la un nou val de scumpiri aproape la toate produsele de importanță socială. Atacurile Rusiei împotriva Ucrainei duceau la deconectări, de la 3-4 ore la 24 de ore, economia nu poate rezista acestor șocuri. Repet, cea mai importantă solicitare din partea noastră a fost ca energia electrică să fie livrată în volum de 100% pentru malul drept și asta am reușit”, a declarat Andrei Spînu.
Totodată, viceprim-ministrul a precizat că reprezentanții de la Tiraspol au dorit inițial un preț de 82 de dolari, ci nu de 73$.
„Am ajuns la mijloc, la acel preț de 73 de dolari. Vreau să înțelegem că este vorba de negocieri, nu este că eu vin, bat cu pumnul în masă și zice „Andrei, 62,5.” În cazul dat, mai mult au nevoie cetățenii țării și oamenii de pe ambele maluri. În momentul în care producem mai mult pe intern, riscul de deconectare a energiei electrice în timpul bombardamentelor se reduce. Suntem la început de iarnă. Argumentul lor financiar este că nu va putea funcționa industria la 100% și trebuie sî recupereze venituri pe baza cărora să le plătească la cetățenii din stânga Nistrului salarii, pensii”, a punctat Spînu.
Întrebat dacă acest preț de 73$ va putea fi negociat ulterior, viceprim-ministrul a spus că nu exclude acest fapt.
„Evident că există probabilitate, dar în mod special va exista atunci când vom avea o scădere substanțială a prețului pe piețele europene”, a conchis ministrul MIDR.
Amintim că la 3 decembrie Spînu a anunțat că SA Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna decembrie la un preț de 73 de dolari pentru MW.
Totodată, ministrul a precizat că întreg volumul de gaze procurat de „Moldovagaz” pentru luna decembrie, de 5,7 milioane de metri cubi, va reveni Centralei de la Cuciurgan în schimbul a 20% de energie electrică consumată de malul drept al Nistrului.
Șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a confirmat situația și a anunțat că pentru luna decembrie Moldovagaz va procura de la Energocom 3,5 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru cetățenii de pe malul drept al Nistrului.Amintim că la 30 noiembrie, ANRE a aprobat noile tarife la energia electrică. Astfel, de la 2 decembrie, consumatorii „Premier Energy”, adică cei din centrul și sudul R. Moldova, achită 5,91 lei/kWh, cu circa 1 leu și 14 bani mai mult decât tariful precedent, iar consumatorii „FEE-Nord”, din nordul țării, achită 5,60 lei/kWh, cu aproximativ 80 de bani mai mult față de tariful vechi.
Până în octombrie 2022, circa 70% din necesarul de energie era asigurat de Moldgres, dar după reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom centrala nu mai furnizează curent electric.
